Patru adulți morți și doi minori răniți, după ce două autoturisme s-au ciocnit pe DN2, la Grănicești
Astăzi după amiază, după ora 16.00, s-a produs un grav accident rutier în comuna Grănicești, pe DN2. A avut loc un impact frontal între două autoturisme în urma căruia patru victime, persoane adulte, aflate în stare de inconștiență, au rămas încarcerate. În cele două mașini se aflau 6 persoane din care doi minori, care au fost răniți și ei, fără a rămâne încarcerați.
Având în vedere numărul persoanelor implicate, a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
La locul intervenției s-a acționat cu 2 echipaje de descarcerare, 2 ambulanțe SMURD și 4 ambulanțe SAJ.
Cele patru persoane au fost descarcerate pe la ora 16.30. Trei dintre acestea au fost declarate decedate pe loc, iar pentru a patra s-au aplicat manevre de resuscitare, dar fără succes, medicii de pe ambulanțe fiind nevoiți să-i declare de asemenea decesul.
Celor doi minori răniți, găsiți conștienți, li s-au acordat îngrijiri medicale la fața locului, după care au fost transportați la spital.