Patru incendii din cinci în județul Suceava, într-o singură zi, de la coșuri de fum necurățate ori deteriorate, suceava smartpress,
ISU Suceava a anunțat că în ultimele 24 de ore, la nivelul subunităților pompierilor militari suceveni s-au înregistrat 5 incendii, în diferite zone ale județului. Patru dintre acestea au izbucnit de la nivelul coșurilor de evacuare a fumului, necurățate de funingine sau deteriorate.
”Recent s-au înregistrat incendii în care au fost mistuite gospodării întregi, și din nefericire, unele dintre ele s-au soldat chiar și cu pierderi de vieți omeneșeti.
Rugăm cetățenii să trateze recomandările pompierilor militari cu maximă seriozitate, pentru a se proteja şi pentru a transforma propria locuinţă în cel mai sigur şi confortabil loc, atât pentru ei, cât şi pentru întreaga familie.
În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Bucovina” Suceava readuce în atenția cetățenilor care locuiesc la casă, că pentru a evita astfel de evenimente nedorite, coşurile, burlanele şi canalele vor fi curăţate obligatoriu cel puţin o dată pe an; în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească şi să constituie surse de aprindere; coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor. Acestea sunt minime impuneri legale stabilite prin lege, fără respectarea cărora nici un proprietar nu va putea să emită pretenții de despăgubire în caz de incendiu și cu atât mai mult, nu va putea să își asigure proprietate la o societate de asigurare, unde inspectorii sunt și mai vigilenți.

