Mopan Suceava
Evenimente

Patru răniți într-un accident la Fălticeni după ce o șoferiță neatentă a intrat cu mașina într-un alt automobil, într-o intersecție

La 06.06.2021, în jurul orei 10.30, o șoferiță de 32 ani din comuna Forăști, în timp ce conducea un autoturism Mercedes pe strada Nicolae Beldiceanu din Fălticeni, la intersecția cu strada Mihai Eminescu a pătruns în intersecție fără să acorde prioritate unui automobil  VW condus de un bărbat  51 ani din localitate, intrând în coliziune cu acesta.

După producerea accidentului au fost transportate la Spitalul municipal Fălticeni șoferul automobilului VW, cu”contuzie toracică posterioară, rămânând internat; șoferița din Forăști cu același diagnostic și cele două fiice ale acesteia, de 9 și 11 ani.  

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând să li se recolteze probe biologice la Spitalul Mun. Fălticeni.

Polițiștii au stabilit că vinovată de producerea accidentului se face conducătoarea auto din comuna Forăști.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”vătămare corporală din culpă”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *