Mopan Suceava
Actualitate

Pe 20 iunie se va semna contractul pentru construirea Sălii Polivalente cu 5000 de locuri din municipiul Suceava. Lucrările vor fi realizate de firma ”MIS Grup”, din Bistrița

Primarul Ion Lungu, a anunțat astăzi că cel mai probabil pe data de 20 iunie 2022, se va semna contractul pentru construcția Sălii Polivalente cu 5000 de locuri din municipiul Suceava, la Compania Națională de Investiții.

Se știe că în luna februarie a acestui an a fost organizată licitația de proiectare și execuție a acestei importante investiții iar câștigătoare a fost desemnată firma  ”MIS Grup” din județul Bistrița Năsăud.  Pentru că licitația a fost contestată, semnarea contractului a fost întârziată cu aproape 4 luni. În cele din urmă, contestatarii au pierdut în instanță iar firma bistrițeană poate să se pună pe treabă de îndată ce contractul va fi semnat.

Valoarea estimată a investiției este de 128,9 milioane de lei, iar din momentul semnării contractului de execuție, investiția ar urma să se realizeze în timp de doi ani.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *