Pe 8.06.2022 încetează valabilitatea permiselor de arme a căror reînnoire era necesară în timpul stării de alertă. Atenționare IPJ Suceava

Conform prevederilor art. 4, alin. 5 din Legea nr. 55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, valabilitatea documentelor eliberate de instituţiile şi autorităţile publice, precum şi de entităţile private autorizate conform legii se menţine pe toată perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări.

Astfel, valabilitatea permisului de armă se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și o perioadă de 90 de zile de la încetarea acestei stări.

Întrucât starea de alertă instituită pe teritoriul României a încetat la data de 08.03.2022, valabilitatea permiselor de armă va expira începând cu  08.06.2022, ora 00.00, ziua de 07.06.2022 fiind ultima în care, deținătorii de permise de arme a căror valabilitate a expirat în timpul stării de alertă, pot solicita prelungirea valabilității documentelor la sediul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Cererea pentru prelungirea valabilității permisului de armă trebuie să fie însoțită de următoarele documente:

-actul de identitate în original și în copie

-permisele de armă, în original şi în copie, fiind necesar să prezentați armele înscrise în acestea.

-certificat medical, în original şi în copie, eliberat de o unitate sanitară, publică sau privată, autorizată pentru examinarea ambulatorie a persoanelor fizice în vederea procurării, deţinerii, portului şi folosirii armelor şi muniţiilor, cu cel mult 6 luni înaintea depunerii cererii,

-aviz psihologic, în original şi în copie, din care să rezulte că sunteți apt să deţineți, să purtați şi să folosiți arme şi muniţii letale sau neletale supuse autorizării, eliberat, cu cel mult 6 luni înaintea depunerii cererii, de un psiholog autorizat pentru efectuarea unor astfel de teste, atestat în condiţiile legii;);

-O fotografie color (3×4 cm.);

După caz, este necesar să prezentați și următoarele documente:

Pentru posesorii de arme letale de vânătoare:

– Permisul de vânătoare permanent  în original şi în copie;

– Carnetul de membru vânător în original şi copie;

Pentru posesorii de arme letale sau neletale supuse autorizării:

  • Certificatul de absolvire a cursului de instruire teoretică şi practică pe linie de arme şi muniţii (original şi copie);
  • Dovada efectuării unei şedinţe de tragere anuală într-un poligon autorizat pentru deținătorii de arme neletale și de tir sportiv
  • Atestatul de colecţionar în original şi în copie pentru colecționarii de arme;
  • Dovada calităţii prev. de art. 13 alin. 2 din Legea 295/2004 Republicată în original pentru deţinătorii de arme de apărare şi pază;
  • Atestatul de instructor în poligonul de tragere în original şi în copie;
  • Carnet antrenor de tir sau sportiv categoria I, vizat la zi în original şi copie;

În cazul în care, deținătorii de arme nu solicită prelungirea valabilității permiselor de armă, aceștia au obligația să depună armele înscrise la un armurier autorizat în vederea depunerii în consignație, în termen de 10 zile, respectiv până la data de 18.06.2022 iar în termen de 30 de zile de la expirare este necesar să prezinte dovada depunerii armelor la sediul  Serviciului A.E.S.P.

Nedepunerea armelor în termen de 10 zile de la expirarea valabilității permisului de armă constituie săvârșirea infracțiunii de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor” prevăzută de art. 342 alin. 6 din Codul penal, iar organele de cercetare penală vor dispune ridicarea în vederea confiscării a tuturor armelor înscrise în permisele de armă a căror valabilitate a expirat.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.