Pe culmile indolenței – încrederea totală în vigilența sucevencelor

O doamnă în vârstă se așază pe singura bancă din stația de autobuz de la Curcubeul, cu masca de protecție pe față, așteptând autobuzul spre Burdujeni, marți dimineață. Merge să stea cu nepoții, fiindcă băiatul și nora sunt plecați la lucru. Vede pe deasupra măștii cum se apropie o prietenă, la fel de în vârstă, pe cale să ajungă, foarte probabil, către o destinație asemănătoare. Abia aștepta doamna să se întâlnească cu vechea prietenă din tinerețe, devenite acum, amândouă, bunici fericite. Și de abia aștepta dânsa să facă cu vechea amică schimb de laude  cu nepoțeii preferați.

Dar de unde. Banca cea cafenie de lângă stația de autobuz de la Curcubeul a devenit brusc neîncăpătoare. Un rotofei buzat și cu pălărie neagră s-a trântit drept pe mijlocul ei, lăbărțându-și picioarele și punându-și, de o parte și de alta a trupului bine hrănit câte o paporniță din plastic, plină cu  felurite lucruri. După trei vorbe în limba cunoscută doar de membrii etniei țigănești, bărbatul se ridică, lasă plasele pe bancă și se duce, cine știe unde. Cele două doamne se fac că se bucură de întâlnire, una în picioare, cealaltă pe colțul băncii, cât mai departe de sacoșele de rafie la care tot privește cu aer îngrijorat.

În sfârșit, buzatul tuciuriu se întoarce, cu o rudă de salam și o franzelă cumpărate la magazinul de peste drum și se așază din nou între bagajele păzite de cele două cucoane de la oraș, le privește pe amândouă cu aer complice, mușcă zdravăn din franzelă și din salam și începe a clefăi zgomotos.

Norocul bunicuțelor chemate să dea socoteală nepoțeilor a fost că tocmai a venit autobuzul 4 de Burdujeni. Au putut astfel să îl lase pe buzatul înfometat să molfăie singur pe bancă salamul și franzela, cu coatele pe cele două bagaje, vorbind pe smart în limba lui, de se auzea până peste bulevard.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *