Pe trepte la Rainbow

Cu ce-ai venit măi nepereche? Îl întreabă Mugur Geu pe Dante Gurtesch, pe când stătea pe trepte la Rainbow, în miez de noapte, înfrigurat și străduindu-se, fără succes, să înmoaie între degetele uscate o țigară cu o cioată cât un buștean înăuntru. Am auzit că te-au pus în groapă pe la țărănoaia.

Bine că ești tu aproape de oraș gagiule, dă o țigară!

Una am și precum vezi e cu cioată. Și nici n-am brichetă. A închis și doamna aici, n-am unde cere un foc. Poate la Old Times. Du-te tu, ia o brichetă de la o gagică de la bar și poștim chiștocul.

Măi Mugur, ești tu mai aproape de oraș dar se vede că nu știi nimic. Crâșmele-s închise de când cu pandemia, și aici și la Old Times, și la Subcultură, și la Metrou și la Patru mese, și la Trei scaune, peste tot. În ce lume trăiești? se arată nedumerit Dante Gurtesch, proaspăt venit în oraș.

Păi în lumea celor drepți, unde altcumva? La Pacea, nu am prea ieșit de câteva luni, că a tot plouat și nici praznice nu s-au mai făcut în cimitir de ceva vreme, de m-am și mirat.

Asta este dragă confrate, nu ești la curent cu pandemia. Îți spun eu, că-s de la țară, din Ițcani. S-a interzis trei luni ieșirea, ba și intrarea în cimitire, fără documente, morți, vii, nu contează. Au început să ni se îmbolnăvească cititorii, ba să și moară, unul după altul. Îi îngroapă în lateralele cimitirelor, nici pomană n-au voie familiile să împartă în memoria lor. Puși în sac de nailon, sigilați în sicrie, împinși în goapă, lut deasupra bătucit și gata. Am conceput și un poem, o elegie, stai să ți-l recit…

Las-o moartă Gurtesch, că-ți trântesc eu cât ai clipi, șapte poezii mai bune, una după alta. Stai alături, că mi-e frig frate. Nici mașini nu mai trec pe stradă. Ai fost pe la ziar? Ai văzut că s-a dus șeful? Ce lume minunată era numai acum câțiva ani. Mai că aș plânge dacă aș fi băut o voronă. Hai la un nonstop! Ai tu bani? că eu n-am.

N-am, dar poate are Roșca, stai să-l sun…

Nu-l suna măi poet elegiac, că n-ai nici telefon, nici cartelă, nici voce și ăsta-i încă viu. Mi se usucă gușa și tare-aș avea poftă de un șnaps. Nici Sandrinio n-a murit, nici Vali. Ăsta din urmă e zgârcit oricum și stă tocmai în Obcine.

Și iată cum stau ei gânditori pe treptele de beton de la Rainbow, Mugur Geu răsucind țigara noduroasă cu ciotul acela mare cât un buștean între degete, Dante Gurtesch ghebos sub pardesiul său lung de o culoare incertă, meditând la moartea lui, dragostea lui.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *