Mopan Suceava
ActualitateCultural

Pe urmele ”Domnului Trandafir”, la Muzeul Satului Bucovinean. 3 octombrie 2019, ora 11, inaugurarea și sfințirea Școlii Securiceni, un nou obiectiv de arhitectură populară deschis pentru vizitare

Un eveniment special, de suflet, va avea loc mâine, 3 octombrie, începând cu ora 11, la Muzeul Satului Bucovinean, unde se inaugurează un nou obiectiv de arhitectură populară, Școala Securiceni adusă de la Udești.

Obiectivul, reprezentativ pentru construcțiile comunitare ale sfârșitului de secol XIX și începutului secolului XX, a funcționat ca școală primară cu clasele I-IV între anii 1935 și 2005, la Securiceni.
După reconstrucția și restaurarea în muzeu, în școala Securiceni, amenajare „de tip Spiru Haret”, au fost reconstituite cancelaria, locuința învățătorului și două săli de clasă amenajate cu materialele didactice și mobilierul specific.

Reprezentanții Muzeului Bucovinei, în mod special etnografii de la Muzeul Satului Bucovinean invită publicul să participe la eveniment, cu mic cu mare, cu această ocazie având loc și o slujbă de sfințire a școlii. O ocazie formidabilă pentru cei mai cu experiență de viață să își aducă aminte cum era școala, să respire aerul încărcat de amintiri al sălilor de clasă ale timpurilor de mult trecute, să pășească cu emoție în cancelaria Domnului Trandafir.

Pentru cei tineri o invitație specială în școala de altă dată, având ocazia să pășească în odaia de odihnă a dascălului, în locul în care își petrecea timpul liber și, mai ales, o ocazie să vadă cum era o zi de școală pe timpul străbunicilor, bunicilor, părinților, cu băncile masive, tabla neagră pe care în pauze curgeau râuri de impresii (un fel de WhatsApp al zilelor de acum), ortogramele din acele timpuri, alfabetul scris de mână pe coli mari, semne scrijelite pe bănci (în loc de sms-uri) și multe alte lucruri pe care îi lăsăm să le descopere singuri.

Cei care vor păși pe ulițele Muzeului Satului Bucovinean, au ocazia să cunoască organizarea și activitatea complexă a satului tradițional bucovinean, arhitectura gospodăriilor și a construcțiilor comunitare, a instalațiilor tehnice care ilustrează ocupațiile, meseriile și meșteșugurile zonei, modul de viață al locuitorilor din Bucovina.  Alături de gospodăriile formate din case și anexe, amplasate de-a lungul ulițelor, în vatra satului, ca centru polarizator al vieții comunității, se regăsesc biserica și clopotnița Vama, crâșma Șaru Dornei și, de acum, școala Securiceni.

Pe valea pârâului care străbate muzeul sunt amplasate instalațiile tehnice hidraulice: moara Mănăstirea Humorului, piua de sumane, daracul pentru prelucrarea lânii. Meseriile și meșteșugurile sunt reprezentate în ateliere dotate cu inventarul specific fiecărui meșteșug, aici putându-se demonstra și învăța tehnicile de lucru tradiționale, fiind folosite ca ateliere-școală pentru copii sau turiști.

Organizarea interioarelor constituie o expoziție etnografică aparte care  respectă particularitățile zonale ale obiectivelor de arhitectură populară. Cuptoarele, sobele se regăsesc în muzeu într-o varietate de tipuri; mobilierul tradițional, textilele de interior, piesele de port popular completează imaginea civilizației tradiționale bucovinene.

Inedit pentru muzeu este reprezentarea vieții spirituale a țăranului prin marcarea riturilor de trecere, nașterea și înmormântarea, precum și ritul de integrare care este nunta. (prezentare pe www.muzeulbucovinei.ro)

Așadar, ne alăturăm Muzeului Bucovinei, specialiștilor etnografi, și vă îndemnăm să veniți mâine, iar dacă mâine nu se poate, oricând doriți,  la Muzeul Satului Bucovinean, pentru a trăi povești autentice cu miros de casa părintească, într-un loc de basm în care timpul trece altfel.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *