Pentru un bărbat de 46 de ani din Mușenița, apelul la 112 a ajuns prea târziu. Se simțea rău de mai multe zile dar nici el, nici familia nu au chemat un medic. Când a sosit ambulanța, el era deja mort
Un bărbat de 46 de ani din comuna Mușenița a murit aseară în patul său. Nu pare a fi o știre importantă, mulți oameni mor în pat, dacă sunt bolnavi, indiferent de vârstă. Singurul lucru pe care îl scoatem în evidență este acela că bărbatul nu se simțea bine de mai multe zile, a transmis familiei acest lucru dar nimeni din jurul său nu a crezut că un om aparent sănătos până cu câteva zile poate muri cu una cu două. Dar acest lucru s-a întâmplat.
În seara zilei de 4 noiembrie a.c.,, la ora 23:43, o asistentă medicală de pe ambulanță, a sesizat prin 112 faptul că Grigore B., de 46 ani, este decedat la locuința sa din comuna Mușenița.
Din verificări a rezultat că seara trecută, în jurul orei 22.25, Iulia B. a sunat la 112 solicitând intervenția unui echipaj de ambulanță, întrucât soțul acesteia, Grigore B. se simțea rău și acuza dureri în zona pieptului. Echipajul medical de pe ambulanța sosită la fața locului l-a găsit pe bărbat decedat în pat.
S-a stabilit că cel în cauză a acuzat dureri în piept în ultima perioadă de timp, dar nu a mers la un medic pentru investigații.
Cadavrul nu prezentat semne de violență și a fost anunțat CML Rădăuți în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor producerii decesului.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.