Mopan Suceava
Actualitate

Percheziţii domiciliare la trei bărbaţi din Paltinu suspectaţi de braconaj cinegetic. 50 de trofee, 10 capcane, 160 kg carne de vânat confiscate

În baza datelor şi a informaţiilor deţinute la nivelul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Suceava şi având în vedere mandatele emise de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sprijiniţi de luptători S.A.S., au efectuat un număr de 3 percheziţii domiciliare la I.R. de 48 ani, A.N. de 43 ani şi A.V., toţi din sat Paltinu, comuna Vatra Moldoviţei.

Astfel, au fost identificate şi indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor 4 paturi de puşcă, 120 tuburi cartuş calibru 7×57, 12 dispozitive pentru sertizare cartuşe, cca. 200 grame pulbere, 10 capse iniţiere pentru cartuş, 50 trofee cervide, mistreţ şi păsări, 10 capcane, aproximativ 160 de kg carne de vânat şi 8 probe destinate analizei genetice reprezentând ţesut biologic.

Au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale, respectiv una la Legea nr. 407/2006 în valoare de 2000 de lei şi una la Legea nr. 295/2004 în valoare de 1000 lei.

Bunurile ridicate urmează a fi supuse unor expertize şi constatări criminalistice.

Fiind interogată baza de date, s-a stabilit că I.R. nu figurează în evidenţe.

Cercetările sunt continuate cu autorii în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de „nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor” şi „braconaj cinegetic„.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *