Percheziții la locuințele a doi hoți din Vuliva – Frătăuții Noi, autori de furturi pe raza comunei. Aceștia au fost încătușați și introduși în arest

La 26.02.2021, în intervalul orar 05:30-10:30, pe raza Secției nr. 4 Gălănești și pe tronsoanele rutiere adiacente municipiul Rădăuți a fost organizată o razie, la care au participat poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, de la Secțiile  de poliție rurală  din zonă și de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale.

Cu acest prilej au fost desfășurate două percheziții domiciliare în cătunul de rromi Vuliva, de pe raza comunei Frătăuții Noi, în vederea probării activității infracționale a unor suspecți și identificării și recuperării bunurilor date în urmărire.

Cu această ocazie au fost identificați suspecții unor fapte de furt, respectiv Pleșca Alin Florin și Pleșca Emanuel Sergiu, față de care au fost luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore.      

S-au constituit escorte, iar persoanele reținute au fost conduse la sediul I.P.J. Suceava unde au fost introduse în arest.

Împotriva celor doi  fost probată activitatea infracțională fiind dovediți ca fiind autorii furturilor din locuință săvârșite în două gospodării din Frătăuții Noi. În cauză a fost extinsă urmărirea penală și sub aspectul infracțiunilor de „furt” și „executarea sau folosirea de instalații electrice clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare”.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *