Mopan Suceava
ActualitateCultural

Perioada Medievală cu joc și joacă la Cetatea de Scaun a Sucevei! Programul CETĂȚI, DOMNI ȘI DOMNIȚE – PERIOADA MEDIEVALĂ ÎN MINIATURĂ, ediția 2023, debutează în această săptămână

O paleta diversificată și atractivă de programe, ateliere, ore de muzeu, oferă și în acest an Muzeul Național al Bucovinei, la Muzeul de Istorie, Cetatea Sucevei, Muzeul Satului Bucovinea, Hanul Domnesc, Muzeul de Științele Naturii. Cei interesați de relaxare culturală, pot consulta oferta postată de muzeu pe toate paginile de socializare ale muzeelor pe care le administrează, deci, inclusive și pe pagina Cetății de Scaun.

Atelierul lansat zilele acestea, care se desfășoară pe întreg parcursul anului școlar, invită elevii la Cetatea de Scaun a Sucevei:

„Hai la noi, să trăim poveștile Evului Mediu!

Vă așteptăm să „construim” împreună cetăți, să meșteșugim coroane domnești, podoabe, vitralii – toate în miniatură și să ne jucăm ca în evul mediu: tragem la țintar, dărâmăm obstacole, aruncăm cercuri și câte și mai câte!

Dragi copii și profesori, lansăm atelierul CETĂȚI, DOMNI ȘI DOMNIȚE – PERIOADA MEDIEVALĂ ÎN MINIATURĂ, ediția 2023!

Pentru că ne dorim să petrecem cât mai mult timp frumos împreună, la Cetatea de Scaun a Sucevei, vă anunțăm că, anul acesta, atelierul se va organiza pe tot parcursul anului școlar (exceptând lunile mai și iunie), cadrele didactice fiind invitate să își înscrie elevii la numărul de telefon 0784 275644 sau pe adresa de email cetate@muzeulbucovinei.ro !

Activitățile pe care le-am pregătit în cadrul acestui atelier sunt diverse și antrenante, incluzând, la alegere, realizarea unei machete de cetate, confecționarea unei coroane domnești, a unor accesorii folosite de domnițe, desenarea de vitralii folosind hârtie de calc. Iar la toate acestea, se adaugă poveștile despre cetățile construite pe teritoriul Moldovei medievale și jocurile ca în evul mediu la care invităm elevii să ia parte, provocându-i la întrecerii de neuitat!”

Atelierul este dedicat elevilor din clasele pregătitoare și până în clasa a VIII-a.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *