Persoane care trebuiau să stea în carantină, găsite pe malul apelor ori la plimbare. Peste 10.000 de persoane verificate de polițiști pentru respectarea măsurilor de izolare sau carantinare. Amenzi de peste 100000 lei aplicate
În perioada 11.04 – 17.04.2021 polițiștii suceveni au derulat, pe raza județului, atât în mediul urban cât și rural, acţiuni de verificare a măsurilor sanitare vizând combaterea răspândirii noului virus SARS-CoV-2: au fost verificate 650 de societăți comerciale şi 126 mijloace de transport în comun, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 410 sancțiuni contravenționale la Legea nr. 55/2020 în valoare de 109.220 lei. De asemenea, au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse 10.514 persoane.
Au fost efectuate verificări, de asemenea și în zona hypermarket-urilor și în zonele aglomerate. O atenție deosebită a fost acordată zonei Vatra Dornei cu incidență sporită în ceea ce privește rata infectării. Totodată, au fost controlate toate restaurantele și sălile de evenimente pentru a se asigura respectarea legii cu privire la interdicția de organizare a evenimentelor private.
De asemenea, au fost instruiți cu privire respectarea regulilor de prevenire a răspândirii virusului toți administratorii de unități economice, restaurante, pensiuni și unități turistice.
În cadrul verificărilor au fost identificate mai multe situații în care persoane venite din străinătate nu au respectat interdicțiile impuse prin măsura autoizolării/carantinării, iar în trafic au fost constatate încălcări ale restricțiilor de circulație a persoanelor după ora 22.00.
La 17.04.2021, orele 10:45, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Nr.1 Vadu Moldovei, cu ocazia verificărilor pe raza comunei Drăgușeni, a persoanelor izolate și carantinate la domiciliu, au constatat faptul că pe listele D.S.P. Suceava figurează venit din străinătate la data de 09.04.2021 un bărbat din com. Drăgușeni.
Persoana în cauză nu a fost găsită la domiciliu și fiind contactată telefonic a precizat că se află pe malul râului Moldova.
Acesta a fost sancționat conform art. 65, lit i, rap. la art. 5 alin. 2 lit d din Legea 55/2020 cu amendă în cuantum de 1.000 lei.
La 17.04.2021, polițiștii au efectuat verificări la domiciliu persoanelor care se aflau în izolare/carantinare, ocazie cu care au constatat faptul că doi bărbați de pe raza orașului Dolhasca, Sat Gulia și sat Silișea Nouă, nu respectă măsurile de izolare impuse.
S-a procedat la consemnarea aspectelor constatate în fișele de monitorizare întocmite la nivelul subunității, cei doi fiind sancționați cu amendă contravențională în valoare de 1000 de leifiecare, conform legii L55/2020.
La 17.04.2021, ora 22.55, lucrătorii Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți au oprit pentru control pe D.J.209 D, pe raza comunei Calafindești, sat Botoșănița Mare, un autoturism care circula în direcția mun. Suceava spre orașul Siret, la volanul căruia se afla un tânăr din com. Calafindești, iar în autoturism se mai aflau alți doi tineri, pasageri.
Întrucât conducătorul auto prezenta halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Întrucât cei trei nu au prezentat declarații pe propria răspundere pentru justificarea deplasării în intervalul orar 22:00 – 05:00, au fost sancționați contravențional fiecare cu 500 lei amendă, cf. art. 65 lit. ”m, raportat la art.2 alin.1 pct. 2 din Anexa nr. 3 la H.G. 432/2021/sancționat de art. 66 lit.”a” din Legea nr. 55/2020.
Poliția reamintește că potrivit HG 432/08.04.2021 sunt în vigoare măsuri restrictive în ceea ce privește deplasarea persoanelor, zilnic echipajele de poliție, poliţie locală și jandarmerie aflate în serviciu pe raza județului verificând modul de respectare a interdicției de circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 22:00—05:00.
Circulația persoanelor este permisă în intervalul mai sus precizat pentru următoarele motive:
- deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
- deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
- deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
- deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, atât în uniformă cât și în civil, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
De asemenea, recomandă tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri.
”Nu dorim sancționarea cetățenilor, ci dorim ca toți să conștientizeze faptul că, sănătatea și viața persoanelor sunt cele mai importante, însă nu vom tolera nicio abatere a legii.
Suntem şi vom fi prezenţi, permanent la datorie şi aplicăm legea în litera și spiritul ei!
Reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19”, transmit polițiștii.