Pescărușii au câștigat lupta cu ciorile, pentru gunoiul Sucevei

A venit mai întâi unul, acum câțiva ani. Îl știam din vară de pe litoral și ne-am bucurat, pe timp de toamnă, când și-a făcut simțită prezența, cu glasul său inconfundabil, aducând în auzul nostru, la șase sute de kilometri depărtare, aminte de talazurile mării. S-a așezat stingher pe aticul blocului și a chiuit jalnic iar noi, sucevenii, ne-am întristat, crezând că s-a rătăcit sărmanul pescăruș cu ciocul lui caraghios, cu penele sale albe parcă nespălate, cu glasul său jalnic.

În zilele următoare au mai venit câțiva, s-au salutat cu aceleași țipete nemuzicale dar totuși mai altfel decât veșnicul croncănit al ciorilor care ne dădeau deșteptarea vara, pe la cinci jumătate dimineața, de când ne știam noi orășeni. Au prins a cuibări pe acoperișuri, pe aticuri, chiar și pe balcoane și i-am îndrăgit la început, fiindcă pescărușii erau păsări noi apărute pe cerul Sucevei.
De la un an la altul am constatat că ora de trezire a noastră pe timp de vară este tot mai puțin anunțată de ciorile pe care le-am crezut nemuritoare, cu atât mai puțin de huhurezii care făcuseră mai dinainte pași mari în spate, nemaiputând să susțină prin corul lor decibelii păsărilor mai mari. Despre vrăbii, cucuvele, mierle stinghere, privighetori?!, nici nu s-a mai vorbit de ceva ani prin orașul Suceava ca vestitori ai ceasurilor zilei.

Văzduhul Sucevei a devenit de la un an la altul tot mai pregnant stăpânit de țipetele noi ale simpaticilor pescăruși de acum ceva vreme, deranjanți acum, care au luat locul parcă mai familiarelor croncănituri ale ciorilor pe care le-am urât ani întregi dar de care am ajuns să ne amintim acum cu nițică nostalgie.
O trecere ocazională pe lângă apa Sucevei, în aval de podul din Ițcani, ne-a oferit prilejul să vedem și să fotografiem un peisaj surprinzător pentru partea de lume în care trăim. Nu unul, nu zece, nu sute, ci mii de pescăruși adunați la un loc pe malul râului, înghesuiți precum am văzut la televizor că sunt coloniile de pinguini din emisfera australă ori cele de flamingo de pe lângă lacurile sărate din deșerturile Africii.
Un așa de mare număr de păsări adunate la un loc, fără intenția vizibilă de a pleca în alte părți, nu ne-a fost dat să vedem pe viu, în perimetrul municipiului reședință de județ, pe malul râului care ne traversează orașul.

Am cerut o părere de la reputatul ornitolog Sorin Trelea de la Rădăuți, cu doctorat în domeniu, dar nici el nu a putut oferi, foarte repede, o explicație a acestei migrații către nord a pescărușilor mari. Cu promisiunea că se va documenta și va studia fenomenul, doctorul Sorin Trelea a emis câteva ipoteze valabile: ”Prezența lor este explicabilă prin existența unei surse de hrană. Pescărușul mare mănâncă din gunoaie, pescuiește ocazional, valorifică orice rest alimentar aruncat de om.
Ar mai fi o explicație, înăsprirea condițiilor meteo, care i-ar fi determinat să se grupeze. Dar prezența lor în număr atât de mare este ciudată. Ei se adună în general pe lângă luciuri de apă, dacă pornesc într-o migrație. Dar această migrație este determinată de absența sau prezența hranei. Pescărușii mari sunt cunoscuți ca păsări oportuniste, care trăiesc și în preajma depozitelor urbane de gunoi. De ce au ajuns până la Suceava în număr atât de mare, este o mare ciudățenie”, a constatat Sorin Trelea.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *