Mopan Suceava
EducatieEvenimente

Peste 100 de elevi ai Colegiului Național “Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți au obținut certificate lingvistice Cambridge. Festivitate de înmânare a certificatelor Cambridge, la colegiu, în prezența părinților

Miercuri, 11 octombrie 2023, a avut loc festivitatea de înmânare a certificatelor Cambridge, obținute de către 121 elevi ai Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” în urma susținerii examenelor Cambridge la finalul anului școlar trecut, astfel:  8 certificate Young learners, 8 certificate Preliminary English Test, 40 certificate Cambridge First şi 65 certificate Cambridge Advanced.

De remarcat faptul că cei 121 de elevi care au obținut certificate lingvistice Cambridge reprezintă 13,5% din totalul elevilor liceului.

 

În prezența reprezentantului British Council Iași, doamna Alexandra Râlea, a directorului Colegiului,  prof. Adrian Puiu, a cadrelor didactice care alcătuiesc catedra de limbă engleză a Colegiului, precum și a părinților emoționați, elevii merituoși s-au bucurat să intre în posesia valoroaselor certificate internaționale Cambridge.

„Aceste certificate reprezintă rodul muncii, ambiției, perseverenței și seriozității de care au dat dovadă cei peste 100 de elevi care au susținut anul trecut școlar acest examen lingvistic, certificate care le vor fi utile pe tot parcursul vieții, atât în plan academic, cât și în plan profesional, fiind un document indispensabil pentru CV-ul și bagajul de competențe lingvistice necesare societății actuale, cu atât mai multe celei din viitor”, a transmis directorul Adrian Puiu.

Acesta a ținut săevidențieze colectivul ce cadre didactice care s-au ocupat de pregătirea elevilor și organizarea examenelor, echipă formată din cele 6 profesoare care predau limba engleză la colegiu:  prof. Cîrciu Loredana, coordonator centru de pregătire, prof. Cârdei Marinela, prof. Haiura Paula, prof. Nanu Raluca, prof. Pogorevici Ana Gabriela, prof. Rîmbu Petronela.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *