Peste 300 de polițiști suceveni vor fi pe teren de Florii, urmărind respectarea ordinii publice și a normelor de protecție anticovid

Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a anunțat că în contextul sărbătorilor religioase din acest sfârșit de săptămână, polițiștii împreună cu celelalte structuri ale M.A.I din teritoriu, vor fi la datorie, pentru ca Sărbătoarea Floriilor să fie celebrată în siguranță, iar prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid – 19 să fie respectate.

În zilele de 24 și 25 aprilie, aproximativ 300 de polițiști vor acționa în tot județul, atât în scopul prevenirii faptelor antisociale, cât și pentru prevenirea răspândirii virusului SARS COV-2.

O atenție deosebită va fi acordată lăcașelor de cult de pe raza județului Suceava, unde se va acționa pentru gestionarea afluxului de persoane pe timpul slujbelor religioase, precum și pentru respectarea măsurilor sanitare impuse.

Vor fi la datorie în această perioadă, polițiștii din structurile de ordine publică, poliţiştii de la structurile de poliție rutieră, iar în cadrul activităților sunt angrenați și polițiști din alte structuri: investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.

Se va acționa în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și pe terase, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, pentru a proteja sănătatea cetățenilor și pentru prevenirea faptelor antisociale.

Pe drumurile publice, poliţiştii rutieri vor acţiona pentru prevenirea cauzelor generatoare de evenimente rutiere. Se va acționa cu toate aparatele radar pentru prevenirea evenimentelor rutiere pe fondul vitezei excesive, iar în partea a doua a zilei polițiștii vor acționa pentru prevenirea accidentelor rutiere pe fondul consumului de alcool.

”Prevenirea răspândirii SarsCov2 rămâne o prioritate, astfel încât reamintim că purtarea corectă a măștii de protecție în toate spațiile publice este obligatorie, inclusiv în zona lăcașurilor de cult, pe timpul oficierii slujbelor.

Manifestați o atitudine preventivă, întrucât răspândirea virusului este posibilă și din partea persoanelor care nu manifestă simptome.

În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

Vă dorim un sfârșit de săptămână liniștit și în siguranță și urăm la mulți ani tuturor sărbătoriților!”, au transmis polițiștii suceveni prin intermediul comunicatului de presă al IPJ.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *