Peste 50 de metri cubi de cherestea dosiți în spatele unor baloți de fân în semiremorca unui TIR descoperiți de polițiști la Poiana Stampei
Polițiștii din cadrul Secției 15 Poliție Rurală Vatra Dornei, au oprit pentru control pe DN 17 pe raza comunei Poiana Stampei, județul Suceava, ansamblul de vehicule format dintr-un autotractor și semiremorcă condus de către Răzvan R. din comuna Vama. Cu ocazia verificării încărcăturii, în partea din spate a semiremorcii erau așezați un număr de 4 baloți rotunzi de fân, care obturau vizibilitatea restului încărcăturii. Verificând amănunțit marfa transportată, după baloții de fân s-a găsit o cantitate semnificativă de cherestea de rășinoase.
Fiind întrebat despre documentele de transport, conducătorul auto a declarat că nu deține aviz de însoțire pentru materialul lemnos transportat, precizând că a încărcat cheresteaua din localitatea Vama, județul Suceava.
S-a procedat la verificarea în aplicația Sumal 2.0 și s-a constatat faptul că transportul de material lemnos nu avea emis aviz de însoțire, ansamblul de vehicule fiind condus la depozitul Ocolului Silvic Dorna Candrenilor pentru inventariere. S-a solicitat sprijinul de specialitate al lucrătorilor din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, care au procedat la inventarierea materialului lemnos transportat fără aviz de însoțire a materialului lemnos, rezultând cantitatea de 53,889 mc cherestea rășinoase, în valoare totală de 38.800 lei.
S-a dispus confiscarea cantității de cherestea și darea acesteia în custodie Ocolului Silvic Dorna Candrenilor.
De asemenea s-a procedat la indisponibilizarea ansamblului de vehicule format din cap tractor și semiremorcă proprietatea SC AFA TRANS LOGISTIC SRL Iași, în valoare de 20.000 euro, care a fost depus la depozitul special amenajat al IPJ Suceava din loc. Stroiești jud. Suceava.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.





