Mopan Suceava
Actualitate

Peste 65 de hectare de vegetație uscată cuprinse de incendii într-o singură zi, la Slatina, Câmpulung, Rădășeni, Demăcușa și Vicovu de Sus

La distanță de doar 24 de ore de la înregistrarea celor nouă incendii de vegetație uscată izbucnite duminică, în județul Suceava, și care au mistuit o suprafață de aproximativ 25 de hectare, luni, 1 aprilie, acestea au continuat.

De această dată, peste 65 de hectare de teren au fost afectate de incendii, în localitățile Slatina, Câmpulung Moldovenesc, Rădășeni, Demăcușa și Vicovu de Sus.

Cele mai solicitante intervenții s-au înregistrat la Câmpulung Moldovenesc și la Moldovița.

În prima locație, incendiul a izbucnit la vegetație uscată, iar apoi s-a propagat la o pășune împădurită, punând în pericol pădurea din zona municipiului Câmpulung Moldovenesc.

S-a intervenit cu forțe și mijloace, cu aportul a peste 65 de persoane – pompieri militari, lucrători ai ocoalelor silvice și de la serviciile voluntare pentru situații de urgență, pe o suprafață de aproximativ 30 de hectare.

Mai bine de 8 ore, forțele de intervenție s-au luptat cu flăcările pe o suprafață foarte întinsă și accidentată, și în condiții de vânt puternic, pentru a împiedica flăcările să ajungă la fondul forestier.

Misiunea a fost îngreunată și de faptul că autospecialele de stingere nu au avut acces direct la focarele de incendiu, iar în zonă nu existau surse de alimentare cu apă.

Au ars vegetație uscată și lăstăriș de pe pășune, flăcările degradând și circa 300 de metri liniari dintr-un gard din lemn și aproximativ 20 de arbori (nu din fondul forestier).

Aceeași situație s-a înregistrat și în comuna Moldovița, satul Demăcușa, unde au fost afectate de foc, la fel ca în prima locație, peste 30 de hectare de vegetație uscată și pășune împădurită.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *