Mopan Suceava
Evenimente

Peste 6800 de pachete cu țigări, captură pe frontiera verde a polițiștiștilor de frontieră la Izvoarele Sucevei și Brodina. Contrabandiștii nu au fost prinși, scăpând cu fuga în Ucraina

Ieri, 5 aprilie a.c., în jurul orei 18.00, polițiştii  de frontieră din cadrul sectorului Izvoarele Sucevei au observat un grup de persoane care transporta, dinspre frontiera de stat către cătunul Ghicea, mai multe colete voluminoase.

Polițiștii au acționat pentru reținerea celor în cauză, dar în momentul în care bărbații au observat echipajul Poliției de Frontieră, au abandonat coletele și s-au îndreptat către frontiera de stat, trecând granița în Ucraina.

Întrucât persoanele în cauză nu s-au supus somațiilor legale prin voce,  polițiștii de frontieră au tras două focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată, cei în cauză nu s-au oprit și au fugit către teritoriul statului vecin.

Despre cele constatate au fost anunţate şi autorităţile ucrainene, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.

La fața locului au fost descoperite 5 colete, care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 4.980 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.

Întreaga cantitate de țigarete, în valoare de 58.266  lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și de trecere frauduloasă  a frontierei de stat, la final urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

În aceeaşi zi, în jurul orei 20.00, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina s-a desfăşurat o acţiune în cooperare cu lucrători din cadrul S.T.P.F Suceava,  pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete.

În urma acţiunii s-au descoperit în apropierea frontierei de stat pe direcţia localităţii Ulma, mai multe colete cu țigarete care conţineau cantitatea de 1.840  pachete  în valoare totală de 21.528 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar polițiștii de frontieră efectuează și în acest caz cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, efectuându-se verificări în vederea identificării persoanelor implicate și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *