Peste 80 de amenzi și 18 permise de conducere suspendate de către polițiști în cadrul unei acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță a pietonilor

De la începutul acestui an pe raza județului Suceava s-au produs 38 de accidente grave, cu 17 mai puțin decât în perioada similară a anului trecut. Din păcate trendul descendent nu se manifestă și în ceea ce privește accidentele cu implicarea pietonilor, aproape zilnic înregistrându-se evenimente rutiere cu implicarea acestei categorii de participanți la trafic.

Astfel, indisciplină pietonală și neacordarea de prioritate pietonilor sunt printre  principalele cauze ale accidentelor rutiere. De la începutul anului 7 accidente grve s-au produs pe fondul traversării neregulamentare sau al staționării pe carosabil. În urma acestor accidente au decedat 4 persoane (-4 față de perioada similară din anul precedent) și au fost rănite grav alte 3 persoane (-4 comparativ cu perioada similară din 2020).

O creștere se înregistrează la evenimentele rutiere produse pe fondul neacordării de prioritate pietonilor de către șoferi. De la începutul anului s-au produs 3 accidente grave (+2 față de perioada similară din 2020) soldate cu două persoane decedate (+2 față de perioada similară din anul 2020).

Săptămânal polițiștii organizează acțiuni cu utilizarea autospecialelor neiscripționate și cu utilizarea tehnicii video  omologate pe raza întregului județ pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Acțiunile au în principal rol preventiv și de responsabilizare a participanților la trafic, însă pentru identificarea celor care încalcă legea și pun în pericol viața și integritatea fizică a persoanelor.

La nivelul municipiului Suceava o astfel de acțiune s-a organizat și în data de 15.04.2021 când polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier, au desfăşurat activități pe linia prevenirii și combaterii accidentelor rutiere pe fondul neacordării priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea drumului public prin loc corespunzător dar şi pe linia disciplinării pietonilor.                                                                                              

Au fost aplicate 83 de sancţiuni contravenționale în valoare totală de 44.685 lei și au fost reținute 18 permise de conducere, din care 10 pentru neacordare prioritate pietoni.

În cadrul acțiunii din data de 15.04.2021 s-a acționat inclusiv în zona trecerilor de pietoni de pe bulevardul George Enescu și din carierul Obcini, fiind suspendate 5 permise de conducere.

Din păcate, în a doua parte a zilei, după finalizarea acțiunii , în jurul orelor 21:15, un bărbat de 66 ani, din orașul Liteni, în timp ce conducea autoturismul pe str. Calea Obcinilor, dinspre bld. George Enescu, înspre bld. 1 Mai, la trecerea pentru pietoni din dreptul intersecției cu str. Leonard Mociulschi, a surprins și accidentat pe o tânără de 23 ani, localnică, ce se afla în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a pietonului  care a fost transportat la Spitalul Județean Suceava pentru investigaţii de specialitate.                  

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00, acestuia prelevându-i-se  o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Vătămare corporală din culpă”.

Polițiștii reamintesc că trebuie să manifestăm o atenție sporită ca pietoni și șoferi cu privire la respectarea legislației în permanență și nu doar prin raportare la eventualele sancțiuni pe care le putem primi din partea polițiștilor.

Mai importantă decât aceste sancţiuni este viaţa noastră şi a copiilor noştri pe care ar trebuzi să o preţuim mai mult, respectând cu stricteţe legea.

În aceste condiţii poliţiştii reamintesc pietonilor să nu traverseze drumurile publice decât prin locurile marcate sau semnalizate cu indicatoare, respectiv trecere de pietoni sau semafor. Traversarea se face perpendicular pe axul drumului, după o asigurare temeinică în ambele părţi. În lipsa indicatoarelor rutiere (trecere de pietoni sau semafor), chiar dacă în anumite locuri traversarea este permisă, pietonii nu au prioritate! Strada nu se trece în fugă iar după coborârea din mijloacele de transport în comun, traversarea este recomandată numai după plecarea acestora din staţie şi nu se face prin faţa sau spatele unor vehicule parcate pe stradă. Circulaţia pietonală se face doar pe trotuare sau, în lipsa acestora, pe poteci laterale sau cât mai aproape de marginea stângă a drumului. Iar şoferii sunt sfătuiţi să acorde atenţie sporită şi să reducă viteza în apropierea trecerilor de pietoni.

Totodată li se reamintește șoferilor că sancţiunile aplicabile prevăzute de O.U.G. 195/2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice nu sunt deloc neglijabile.

Şoferii care nu acordă prioritate pietonilor sunt pasibili de suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 30 zile, riscând şi o sancţiune contravenţională de  4 – 5 puncte amendă (punctul amendă are o valoare de 145 lei).  De asemenea, pietonii care nu traversează strada regulamentar se expun unei sancţiuni contravenţionale de 2 – 3 puncte amendă.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *