Mopan Suceava
Actualitate

Petarde comercializate ilegal, confiscate de jandarmii rădăuțeni de la un siretean

Peste 400 de articole pirotehnice, interzise la comercializare, au fost confiscate de jandarmii din cadrul Detașamentului 5 Jandarmi Rădăuți. Aceștia au întocmit actele de constatare pe numele unui bărbat în vârstă de 30 de ani, din orașul Siret, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de Legea nr. 126/1995 republicată, privind regimul materialelor explozive, care menționează faptul că realizarea ,,oricăror operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept” constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Activitățile de cercetare vor fi continuate de către organele abilitate conform legii. Jandarmii atrag atenția asupra pericolului generat de utilizarea neautorizată a materialelor pirotehnice, care pot produce vătămare corporală atât persoanei care le folosește, cât și celor din jur.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *