Petru Ghervan, reașezat la conducerea handbalului sucevean. Antrenorul Adrian Chiruț, reconfirmat ”în ciuda greșelilor”, de rectorul USV Valentin Popa

Într-o conferință de presă convocată de rectorul USV Suceava, Valentin Popa  în sala de ședințe  a Universității Ștefan cel Mare din Suceava,  șeful universitarilor  suceveni, profesor universitar doctor Valentin Popa, a dorit să clarifice situația echipei de handbal a USV, picată, în doar câțiva ani,  de la statutul de finalistă a Cupei  Challenge, în Europa, la cel de retrogradată în divizia secundă a competiției cluburilor handbalistice din România.

Soluția oferită de rectorul  Valentin Popa, care a invitat în prezidiul conferinței de presă și pe profesorul Petru Ghervan, decan al facultății de educație fizică din cadrul USV, cel care a dus echipa de handbal a Universității din Suceava în Europa, pare a fi cea mai bună cu putință. Numai că profesorul Petru Ghervan nu mai poate, ca acum 30 de ani, să insufle spirit de joc într-o secundă sau maxim două,  colegilor mai meditativi de pe teren sau de pe banca de antrenori.

În publicul conferinței de presă,  handbaliști de performață ai echipei CSU Suceava, care au jucat finale de competiții europene, au fost prezenți, pentru ca profesorul Petru Ghervan să îi vadă și să știe că trebuie să își asume curajul.

Decanul facultății de educație fizică și sport, Petru Ghervan, a fost chemat încă o dată de rectorul USV Valentin Popa să readucă pe linia de plutire echipa de handbal CSU Suceava. Mai mult, așteptările rectorului au fost făcute publice: în trei ani echipa USV să ajungă din nou în liga națională.

Rectorul USV Suceava a explicat cum vor fi motivate financiar echipele sportive, inclusiv cea de handbal  ale Universității, cu bani de la guvern:  ”Cum se va asigura finanțarea, vom vedea, pe baza unei metodologii… va fi schimbarea de subordonare de la MEN la USV, schimbare de patrimoniu… să se asigure partea USV…”.

Oricum, Adrian Chiruț (antrenorul care a trimis echipa de handbal a USV în divizia secundă) merită, apreciază rectorul Valentin Popa,  o a doua șansă, iar echipa  va beneficia de o construcție financiară din trei vistierii: USV, Primărie,  LPS iar  toate eforturile făcute  ”vor fi dedicate” celor care vor să facă performanță în handbal la Suceava. ”Prima opțiune va trebui să fie echipa de handbal USV. Dorim o echipă care să-i lase fără suflare pe adversari”, a transmis în manieră  războinică, ca de pe un ring al provocărilor inspirate din luptele cu advengeri, rectorul USV, Valentin Popa.

Mai sunt și alte chestiuni de rezolvat până când astfel de lupte vor avea loc.  Primăria Suceava alocă 1,5 milioane de lei anul acesta; se mai alocă de USV pentru burse de studiu aferente sportivilor între 500 și 700 de mii de lei; Ministerul Educației trimite de asemenea între 700 și 800 de mii de lei pentru toate sporturile, mai sunt bani, încă neștiuți ca sumă, pentru acțiuni ocazionale.

Concluzia rectorului USV Valentin Popa, a fost că ar trebui să fie oferită o a doua șansă antrenorului Adrian Chiruț. Dorința șefilor universitarilor suceveni pare a fi că USV va trebui să izbândească, cu orice preț, și în handbal.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *