Piața Mică se închide săptămâna viitoare. Tarabele se vor muta alături. Lucrările de modernizare vor începe pe 1 noiembrie
Piața Mică, așa cum o știm, va înceta să existe, de săptămâna viitoare. Tarabele vor fi mutate alături, pe terenul închiriat iar comercianții cu spații au de ales între a-și muta activitatea în spații amenajate de proprietarul terenului, Complex Zimbru SRL ori să o suspende până când lucrările de modernizare a Pieței din cartierul George Enescu vor fi finalizate.
Tarabele din Piața Mică se mută săptămâna viitoare pe terenul închiriat de Primărie de la SC Complex Zimbru SRL, a anunțat directorul Administrației Piețelor, Cristian Curelușă. El a precizat că pe terenul închiriat de municipalitate, unde se amplasează pavaje și care are rețea de canalizare, proprietatea Complex Zimbru, vor fi amplasate doar mesele din piață.
Contractele care sunt în derulare cu agenții economici vor fi stopate începând cu data de 1 noiembrie 2019 până la finalizarea lucrărilor de modernizare, după care vor fi reluate. El a arătat că toți agenții economici care au activități în zona vizată de șantierul de modernizare a Pieței din George Enescu vor trebui, pe parcursul lunii noiembrie să dezansambleze toate construcțiile provizorii ce le aparțin, pe cheltuiala lor pentru că terenul trebuie predat liber de sarcini constructorului. Pentru că ordinul de începere al lucrărilor se poate da numai în aceste condiții iar dorința tuturor este ca Piața din cartierul George Enescu, cea modernizată, să fie cât mai repede funcțională.
Pentru agenții economici care au avut construcții provizorii în zona comercială din lateralele Pieței Mici, firma Complex Zimbru SRL a venit cu o ofertă: dacă vor să își continue în mod fluent activitatea, pot cumpăra spații comerciale gata amenajate, cu toate racordurile la utilități, contra sumei de 80 de euro pe metru pătrat plus TVA, la care se adaugă chiria de 6 euro plus TVA lunar pentru fiecare metru pătrat ce urmează a fi plătită proprietarului terenului.
Potrivit unor surse, 80% dintre comercianții cu chioșcuri din zona afectată de organizarea de șantier de la Piața Mică au acceptat deja o înțelegere în acest sens cu firma proprietară, Complex Zimbru SRL.
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat cu ceva vreme în urmă că o asocierea de firme, SUCT, LOIAL IMPEX și POL PROIECT au câștigat licitația pentru modernizarea Pieței Mici, fiind semnat în acest sens contractul de execuție.
Sub piață va fi amenajată o parcare subterană cu 70 de locuri.
Deasupra se va ridica un edificiu urban care va cuprinde în laterale spații comerciale pentru firmele care au avut amenajări. În partea din mijloc, tarabele producătorilor vor fi protejate de intemperii.
Vor dispărea tarabele din laterala pieței, unde se vând mărfuri industriale.
Pentru fiecare metru pătrat din terenul închiriat pentru ca activitatea vânzătorilor de produse agricole să nu fie întreruptă la Piața Mică, Primăria va plăti 5 euro lunar firmei Complex Zimbru SRL. Suprafața închiriată este de 1500 de metri pătrați.
”Avem obligația morală să asigurăm o continuitate la desfacerea produselor și pentru continuarea activității pieței agroalimentare. Pe de altă parte, comercianții care dețin construcții în zona pieței, proprietate privată dar care se află pe terenul Primăriei, au purtat negocieri private cu proprietarul terenului de alături, unde va fi așezată piața de produse agroalimentare, pentru perioada în care va fi organizare de șantier în vechea locație”, a mai spus Cristian Curelușă.
Dumitru Popescu, directorul SUCT Suceava, firmă lider de asociere pentru lucrările ce se vor face la Piața Mică, a transmis că proiectul de execuție se va face în două săptămâni, iar de la 1 noiembrie 2019, vor putea porni lucrările de modernizare la Piața Mică dacă va primi ordinul de începere a lucrărilor, asta însemnând că va avea câmp liber pentru lucrările ce vor urma. Mai întâi vor fi reconfigurate rețelele de apă și canal.




