Pietre aruncate între vecini care se suspectează reciproc de inundarea grădinilor, la Soloneț – Todirești

Ieri după amiază, pe la ora 16:53, polițiștii Secției nr. 5 Poliție Rurală Dărmănești au fost sesizați prin 112 de către o femeie de 35 ani din satul Soloneț, comuma Todirești, despre faptul că vecinul său de 44 ani a lovit-o cu o piatră.

Din cauza ploilor abundente din zonă, bărbatul a mers împreună cu tatăl său în grădina din spatele casei, unde au început să decolmateze șanțul pentru ca apa să nu-i inunde grădina.

În scurt timp, din locuința de alături a ieșit și vecina de 35 de ani, împreună cu soțul ei și cele două fete ale lor. Membrii acestei familii s-au deplasat în drumul din fața casei, unde l-au observat pe bărbatul de 44 de ani lângă gardul de hotar și l-au rugat pe acesta să nu direcționeze apa înspre casa lor, deoarece data trecută când au fost ploi abundente au avut curtea inundată.

După discuții în contradictoriu, bărbatul a luat niște pietre de jos și le-a aruncat înspre vecină, lovind-o pe aceasta cu o piatră în zona genunchiului. Nici ea nu s-a lăsat mai prejos, a a pus și dânsa mâna pe niște pietre de pe drum și a aruncat înspre vecinul său, lovindu-l pe acesta cu o piatră în zona lombară.

În urma loviturii, bărbatul a solicitat un echipaj de ambulanță, fiind diagnosticat preliminar cu „contuzie lombară prin agresiune”. Femeia nu a solicitat intervenția unui echipaj de ambulanță și nu a dorit să fie transportată la spital.

Atât bărbatul de 44 de ani cât și și femeia de 35 de ani înțeleg să depună plângere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovire sau alte violențe”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *