Mopan Suceava
Actualitate

Plan de lucrări pentru reparații și modernizări ale drumurilor județene pentru anul acesta, prezentat de președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a efectuat ieri o inspecție pe șantierele de reparații ale drumurilor județene și la firmele care au adjudecat licitații pentru aceste operațiuni.

În acest fel, dânsul a dat oficial tonul declanșării activității de reparații în acest an, a drumurilor județene.

”Am avut o întâlnire de lucru cu cele patru firme sau asociații de firme care vor începe lucrările în perioada imediat următoare pentru modernizarea a patru drumuri județene.

Big  Conf Botoșani a  câștigat licitația pentru drumul de la Boroaia spre Giulești și pentru drumul județean Hârtop – Vulturești. Sunt lucrări de artă, în zona Hârtop – Vulturești au fost și alunecări de teren, trebuie stabilizat un versant.  Am discutat amănuntele tehnice, nu au nici un motiv să nu înceapă lucrările cât vremea le permite, deja au anunțat că trimit de azi topografii în teren ca să se apuce de treabă.

Test Prima a câștigat o licitație pentru modernizarea unui drum între Mălini și Slatina – Găinești. Acolo sunt 12 kilometri de drum județean pe care îi vom moderniza. Vor fi în paralel, pe 9 kilometri, lucrări de apă – canal și vor fi subtraversări. Lucrările se vor face concomitent, este o altă firmă care a câștigat licitația pe apă și canal. Important este să începem în Slatina lucrările la poduri și podețe fiindcă sunt multe de făcut și să grăbim și firma care realizează canalizarea pentru a se face lucrarea în ansamblul ei.

Firmele Auto Tehnorom și Calcarul sunt într-o asociere care au câștigat licitația de reabilitare a drumului de la Panaci – Glodu până la baza muntelui, unde încep serpentinele spre Bilbor, pe o lungime de 6 kilometri. S-au angajat că îl vor face mai repede decât termenul din contract. Pe noi ne interesează și următorul tronson. Suntem la mâna unei hotărâri de guvern  privind inventarul public al primăriei Panaci pentru scoaterea din fond forestier a unei suprafețe de teren.

Mai avem încă patru drumuri – cel de la Coșna, care este în proceduri, sper că foarte repede o să îi dăm drumul. La drumul Rădăuți – Bilca prin Frătăuți nu s-a prezentat nimeni la licitație, vom relua procedura”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

Președintele CJ Suceava a mai spus că în această săptămână, chiar dacă vremea se anunță capricioasă, lucrările de reparații încep pe drumurile județen. Operațiuni de frezare și chiar turnări de covoare asfaltice se vor demara. Lucrările grele sunt pe drumul Suceava – Dolhasca unde pe anumite porțiuni vom face reparații continue. Chiar de azi ori mâine vor apărea primele covoare asfaltice, acolo unde drumurile nu arată foarte bine.

În zona de munte s-a frezat pe drumurile de la Moldovița, sunt zone în care după iarnă șoselele nu arată foarte bine.

Mai este zona Stulpicani – Ostra unde se va scoate la licitație întreaga porțiune de drum dar până atunci se vor face plombări.

”Am cerut să se deschidă cât mai multe fronturi de lucru, firmele au și utilaje speciale pentru plombări dar anul acesta Consiliul Județean va avea lucrări destul de multe de turnare de covoare asfaltice”, a mai spus Gheorghe Flutur.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *