Mopan Suceava
Evenimente

Plimbare cu fetele, sfârșită rău de un șofer de 20 de ani din Valea Moldovei. Fiind băut, tânărul a intrat cu mașina prietenei într-un alt automobil

Sâmbătă seară, pe la orele 22:30, lucrătorii Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului au fost sesizați prin 112 de către un bărbat din comuna Capu Câmpului, cu privire la faptul că a avut loc o tamponare.

 A fost identificat Constantin S. de 20 ani din Valea Moldovei care se afla împreună cu prietena sa Vasilica F. de 20 ani, și cu Stefania P., și ele din Valea Moldovei.

Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că la 07.02.2021, în jurul orelor 22:30, Constantin S. a condus auto marca Peugeot aparținând Vasilicăi F. pe DJ 177C, pe raza localității Capu Câmpului, având direcția de deplasare Capu Câmpului- Mironu.  Nu a adaptat viteza la condițiile de drum – carosabil acoperit cu zăpadă, și a intrat în coliziune cu autoturismul din fața sa, un autoturism Mini Cooper condus de autorus sesizării la 112,  provocându-i avarii în partea stânga spate, nefiind implicate victime omenești.

S-a procedat la testarea lui Constantin S. cu aparatul alcooltest rezultând o alcoolemie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la Spitalul Orășenesc Gura Humorului în vederea prelevării de mostre biologice ocazie cu care i-au fost recoltate două probe biologice de sânge.

Cu ocazia audierii s-a stabilit faptul Vasilica F. i-a încredințat autoturismul prietenului său Constantin S., cu toate că știa că acesta se află sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ,,conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice” și ,,încredințarea unui vehicul unei persoane despre care știe că se află sub influența alcoolului”,  cauza urmând a fi soluționată procedural.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *