Ploaia și frigul au transformat vizitele politice de la Putna și Cacica într-o acțiune dezamăgitoare pentru politicienii care au căutat baie de mulțime

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, hramul Mănăstirii Putna a fost folsit ca prilej de pelerinaj pentru politicieni, ca în fiecare an de 15 august. La fel și Basilica Minor de la Cacica, sanctuar catolic, cu același hram.

Pentru a nu se suprapune delegațiile puterii și ale opoziției de la nivel național, puterea de la nivel județean, respectiv PNL, a programat vizita la Mănăstirea Putna pentru ora 9 dimineața, ora la care a început slujba religioasă. Președintele Consiliului Județean Gheorghe Flutur, deputatul Ioan Balan, vicepreședinte la nivel național pentru zona Moldova a PNL, primarul municipiului Suceava Ion Lungu dar și primarul comunei Putna, Gheorghe Coroamă, au fost prezenți astăzi la Sfânta Liturghie Arhierească la Praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul Mănăstirii Putna.

Imediat după aceea, pentru a face loc liber reprezentanților guvernului României, și liderilor PSD, liberalii suceveni au plecat către  de la Basilica Minor, biserică a comunității romano catolice, închinată tot Adormirii Maicii Domnului.

Plecarea rapidă a politicienilor liberali de la Putna ar putea să fi avut drept cauză anunțata venire a delegației Guvernului României, condusă de premierul Viorica Dăncilă. Precum se știe, prim-ministrul este încă de ieri în județul Suceava, fiind însoțit de miniștrii de mare calibru:  Eugen Teodorovici de la Finanțe, Răzvan Cuc de la Transporturi, Mihai  Fifor, ministru interimar la MAI.

Un gest deosebit l-a făcut primul  ministru Viorica Dăncilă  oferind flori, după ce a coborât din mașină dinaintea porții Mănăstirii Putna, imediat după ora 10.00, prefectului de Suceava, Mirela Elena Adomnicăi care își serbează azi ziua de naștere. Primiți cu pâine și sare de copii și localnici îmbrăcați în costume tradiționale, reprezentanții guvernului, în frunte cu primul ministru,  au pătruns în curtea Mănăstirii salutând în stânga și în dreapta parte din pelerini  care păreau că veniseră mai degrabă să interacționeze cu delegația oficială decât să asiste la slujba religioasă. Senatorul PSD Ioan Stan, deputatul Eugen  Bejenariu, subprefectul Silvia Boliacu, șefi de structuri deconcentrate, primari apropiați partidelor aflate la guvernare, din zonă, precum Maria Pleșca de la Voitinel și Nistor Tătar de la Rădăuți, au fost de asemenea prezenți la eveniment.

Viorica Dăncilă, Mihai Fifor, Eugen Teodorovici, Răzvan Cuc au fost îmbiați cu pâine și sare de către reprezentanții comunei Putna, îmbrăcați în straie naționale, primirea oficială fiind făcută de primarul Gheorghe Coroamă.

Traseul oficialităților a fost configurat apoi prin interiorul Bisericii Mănăstirii, unde primul ministru Viorica Dăncilă și cei care au însoțit-o s-au închinat dinaintea mormântului Marelui Voievod Ștefan cel Mare și mai apoi în fața altarului Mănăstirii.  Pe un mic postament de la ieșirea dinspre nord din biserică, acolo unde au fost amenajate locuri de închinăciune pentru sfinte moaște, Viorica Dăncilă s-a închinat, de asemenea, la fel și ministrul Mihai Fifor.  Eugen Teodorovici a rămas în biserică, împreună cu ministrul Răzvan Cuc, în intervalul în care primul ministru a vizitat Muzeul Mănăstirii Putna.

În tot acest interval și-a urmat cursul firesc slujba religioasă oficiată de soborul de preoți de la parohiile din Putna și din localitățile din jur, prelați creștin ortodocși ai Mănăstirii Putna și veniți din alte părți.

Slujba religioasă a fost oficiată de IPS Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Bucovinei, IPS Ignatie, Arhiepiscopul Anatolian al Franței și Europei de Vest Sus, PS Toma, Episcop de Broneț, din Biserica Ortodoxă Rusă.

Vremea nu foarte prielnică nu a fost de partea celor care au mers la Putna ori la Cacica cu scop de vilegiatură, fie aceasta turistică ori politică.

Trenurile de Putna au fost încă de cu o zi în urmă supra-aglomerate și prin gările sucevene Suceava și Burdujeni, au fost, pentru prima dată după mulți ani, scandaluri privind biletele pe traseul Suceava-Putna. Pentru prima dată, cei de la CFR Călători au realizat că oferta pentru o rută, anunțată, trebuie și onorată. A fost greu să se identifice vagoane suplimentare, pentru ca să fie asigurat transportul călătorilor de la Suceava la Putna, în condițiile în care orice ceferist cu vechime și fără studii de marketing ar fi putut recomanda șefilor să pună mai multe trenuri și mai multe vagoane pe traseul Suceava – Putna în preajma zilei de 15 august.

Strada principală a Putnei care în alți ani era luată cu asalt de pelerinii mai mult sau mai puțin interesați de evenimentul religios ca atare, de prezența șefilor politici ai României și județului Suceava ori de jucăriile din plastic, străchinile, oalele pentru sarmale, berzele din plastic, mititeii ori hamsiile mirositoare, a fost relativ puțin vizitată. Frigul ( 14-15 grade celsius la amiază când cu o zi înainte lumea nădușea la peste 30 de grade celsius la umbră), a descurajat printre altele, pelerinii.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.