PMP cere președintelui Iohannis convocarea de urgență a CSAT pentru situația critică în care a ajuns criza sanitară, mesaj transmis de Partidul Mișcarea Populară Suceava
Președintele Organizației Județene a Partidul Mișcarea Populară, Marian Andronache a transmis un comunicat de presă prin care formațiunea politică pe care o reprezintă solicită președintelui României convocarea de urgență a CSAT pentru situația critică în care a ajuns criza sanitară.
”Este nevoie cât mai rapid de un Plan de Urgență pe care să îl implementeze un Comitet format în principal din medici.
Guvernul a demonstrat deja că nu face față gestionării acestei crize, iar acum acest guvern interimar are și mai puține pârghii constituționale de acțiune.
Totodată, considerăm o soluție ca România să solicite ajutor din alte state pentru personal medical specializat pe secții ATI. Suplimentar, e obligatorie reluarea campaniei de vaccinare, implicit intensificarea caravanelor de vaccinare, cu o mai mare atenție a autorităților pentru combaterea propagandei anti – pandemie și anti – vaccin.
Este limpede că suntem într-un punct mai mult decât critic când la fiecare 3 minute moare un om din cauza Coronavirus, medicii luptă fără resurse în iadul din spitale, morgile sunt pline, spitalele au cedat sub presiunea pandemiei. România a cerut sprijin NATO și a fost activat Mecanismul European de Protecție Civilă, e nevoie urgent de măsuri ferme care să ajute sistemul de sănătate.” Se arată în comunicatul de presă transmis.