PNL anunță alegeri parlamentare anticipate odată cu alegerile locale. PSD transmite că liberalii speră astfel să evite un vot negativ generat de nerespectarea angajamentelor luate la preluarea puterii

Organizația Județeană PNL Suceava a postat pe pagina proprie de facebook un mesaj prin care s-a anunțat pentru prima dată în mod concret intenția organizării de alegeri parlamentare anticipate, cel mai probabil odată cu alegerile locale:

 Premierul Ludovic Orban, după o întâlnire cu președintele Klaus Iohannis:

”Preşedintele României şi cu mine am hotărât că pentru România cel mai bine este să organizăm alegeri anticipate. Românii au arătat clar la referendum, la alegerile pentru Parlamentul European, la alegerile prezidenţiale, că nu mai vor PSD la putere. La ora actuală, Parlamentul este dominat de PSD şi acţionează ca o frână în calea demersurilor preşedintelui şi ale Guvernului pentru a pune în practică voinţa oamenilor.

Este absolut necesar ca puterea să revină la popor şi cetăţenii să-şi aleagă reprezentanţii astfel încât să existe în Parlament o oglindă fidelă a opţiunilor actuale ale cetăţenilor români.

Ar fi util şi bine ca alegerile anticipate să fie organizate simultan cu localele, în cazul în care vom reuşi să derulăm procedura necesară până la locale. Oricum, ar fi bine să fie organizate la o dată cât mai apropiată de locale dacă într-adevăr nu va fi posibil odată cu localele.”

La scurt timp, pe pagina de facebook a organizației județene PSD Suceava a fost publicată și reacția social-democraților, prin vocea președintelui PSD Suceava,  senatorul Ioan Stan:

”Azi, președintele ”imparțial” al României s-a sfătuit cu premierul Ludovic Orban și au ieșit să anunțe că au decis alegeri anticipate. Lăsând la o parte că acest demers este apanajul unei alte instituții și anume Parlamentul României încercăm să descifrăm care sunt motivele reale pentru care PNL doreşte alegeri anticipate.
După cum știm după preluarea guvernării PNL a dat mereu asigurări că vor respecta legile în vigoare și conform lor, Guvernul trebuie să facă în acest an începând cu luna septembrie creșterea punctului de pensie la 1775 de lei. În același timp trebuie să procedeze la majorarea salariilor profesorilor de la 1 ianuarie 2020 şi de la 1 septembrie 2020, astfel încât să ajungă până la nivelul grilei de salarizare din 2022;
Prin organizarea de Alegeri anticipate, desfășurate în primăvară și nu la termen, în toamnă, cei de la PNL speră să evite un vot negativ generat de nerespectarea acestor promisiuni. In plus câștigarea de către PNL a alegerilor anticipate așa cum cred ei, le vor da patru ani de liniște cu posibilitatea anulării acestor legi.
Dacă mai trebuia o dovadă în acest sens aceasta este dorința exprimată a premierului ca dublarea alocațiilor pentru copii să fie prorogată adică amânată până după luna august.”

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *