Podul de la Bazar redeschis provizoriu din această seară pe ambele sensuri, până după Zilele Sucevei, anunț făcut de primarul Ion Lungu
Astăzi la ora 18.00 s-a redeschis circulația pe ambele benzi de circulație, la Podul de la bazar, care face legătura cu cartierul Burdujeni, a anunțat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
El a arătat într-o postare pe contul său de facebook că lucrările pentru celelalte două benzi se vor relua începând cu data de 26 iunie, după Zilele Sucevei.
”Mulțumesc sucevenilor pentru înțelegerea, toleranța și răbdarea de care au dat dovadă datorită disconfortului creat. Astfel de îmbunătățiri necesită timp si presupun, de multe ori, deranj. Vreau să-i asigur că până în prezent s-au făcut lucrări de calitate care să țină cel puțin 10 ani. Aceste reparații trebuie făcute acum și nu pot fi amânate, altfel am risca să ajungem în punctul în care nu s-ar mai putea circula deloc pe pod” a transmis primarul municipiului reședință de județ.