Poliția Suceava: intervenții la 275 de evenimente, 640 de sancțiuni contravenționale și 91 de permise reținute în perioada 15.08-18.08.2019

 În perioada 15.08-18.08.2019, poliţiştii suceveni au acţionat zilnic pentru pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale, dar şi pentru a asigura o intervenţie promptă la orice eveniment. Urmare a activităților desfășurate și a măsurilor dispuse, nu au fost înregistrate acte grave de tulburare a ordinii și liniștii publice şi nici evenimente cu impact  negativ  asupra siguranței cetăţenilor.

Pentru liniştea şi siguranţa cetăţenilor, pe durata minivacanţei din perioada 15.08-18.08.2019,  la nivelul judeţului au acţionat, zilnic, 92 de patrule de menţinere a ordinii şi liniştii publice.  S-a asigurat intervenția la 275 de evenimente şi au fost constatate 142 de infracțiuni, 11 dintre acestea în flagrant.

Poliţiştii au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, apărarea patrimoniului public şi privat, asigurarea unui climat de siguranţă rutieră şi a transporturilor feroviare, pentru ca toţi sucevenii, dar şi turiştii  să se bucure în linişte de această minivacanţă.

Astfel, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, în perioada 15.08-18.08.2019,  au fost desfășurate acțiuni pe drumurile publice comunale, județene, naționale și europene, fiind reținute 91 de permise de conducere (9 pentru alcool, 39 pentru viteză excesivă și 43 pentru depășiri neregulamentare și alte abateri). De asemenea, au fost retrase  19  certificate de înmatriculare.

Au fost aplicate 640 de sancțiuni contravenționale. Cele mai multe (506) au fost aplicate la regimul rutier, 69 fiind aplicate pentru acte de tulburare a ordinii și liniștii publice, iar 65 pentru fapte de altă natură. Valoarea sancţiunilor aplicate este de 324.168 de  lei. De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 800 de lei.

Poliţiştii mulţumesc cetăţenilor pentru spiritul civic de care au dat dovadă şi pentru modul în care au pus în aplicare recomandările preventive.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *