Polițist atacat cu pietre la Todirești, după ce anterior agresorul cu probleme psihice a amenițat cu furca un cetățean din Cajvana

Sâmbătă după amiază, polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Cajvana, au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către C.V. un bărbat de 30 de ani, din oraşul Cajvana, despre faptul că I.G. un cetățean de 34 de ani, din comuna Todirești, l-a ameninţat în timp ce se afla în drumul din faţa locuinţei sale. 

În urma primelor verificări, apelantul a fost identificat în imediata apropiere a locuinţei, la faţa locului mai aflându-se şi I.Z.  şi I.T. (tatăl lui I.G.).

Din discuţiile purtate cu aceştia, a reieşit faptul că I.G. a venit la locuinţa tatălui său  unde întâlnindu-se cu apelantul C.V., l-a amenințat cu o furcă.

În momentul în care echipajul de poliţie a fost observat de către I.G. că se deplasa înspre locul indicat, acesta a fugit pe un teren arabil, având în mână o furcă, persoanele identificate la faţa locului relatând că acesta are asupra sa și un cuţit.

S-a procedat la urmărirea pe jos a lui I.G. pe o distanţă de aproximativ 1 km pe un teren accidentat, fiind somat să se oprească în repetate rânduri însă acesta şi-a continuat deplasarea.

În cele din urmă I.G. s-a oprit, luând de jos niște bolovani și amenințând.

Întrucât acesta nu s-a conformat un agent de poliţie l-a somat să lase jos bolovanul din mână şi să înceteze acţiunilor ostile împotriva poliţiştilor, polițistul a efectuat 2 focuri de armă în plan vertical. Ulterior I. G. a fost imobilizat de poliţiști, încătuşat şi condus la sediul Poliţiei Oraşului Cajvana.

S-a luat legătura cu procurorul de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, care a dispus ca cercetarea acestuia să se facă în stare de libertate, până la efectuarea unei expertize neuro-psihiatrice, având în vedere că acesta a fost internat în luna decembrie la Spitalul Municipal Rădăuți-Secția Psihiatrie.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,amenințare”. I.G. a fost însoțit de echipajul de poliție la Spitalul municipal Rădăuți – Secția Psihiatrie, în vederea internării.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *