Polițișt șpăgar din Horodniceni, arestat pentru șase acte de luare de mită. Agentul șef adjunct Lucian Grigoruță a intrat în Poliție acum trei ani, fiind anterior jandarm

La data de 06 februarie 2020 prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă Grigoruță Lucian, agent șef adjunct la postul de Poliție Horodniceni,  inculpat aflat în stare de reţinere, cercetat cu privire la săvârşirea a 6 infracţiuni de trafic de influenţă şi 2 infracţiuni de luare de mită.

La data de 06 februarie 2020, polițistul a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava, care a dispus luarea faţă de acesta a măsurii arestării preventive pentru 30 de zile, emiţând mandat de arestare.

Anterior un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus reţinerea pentru 24 de ore a acestuia.

Suspectul a fost reţinut la aceeaşi dată, pentru 24 de ore şi s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, iar la data de 07 februarie 2020 s-a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului.

        

Cauza este instrumentată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava.

 

Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că:

În perioada noiembrie – decembrie 2019, Lucian Grigoruță, care are calitatea de agent de poliţie la un post de poliţie din judeţul Suceava, în cinci situaţii, a pretins sau a pretins şi primit (în patru situaţii a primit, iar într-o situaţie doar a pretins, fără ca cererea să îi fie satisfăcută) diferite sume de bani de la persoane din zona în care îşi desfăşoară activitatea, pretinzând că are influenţă asupra unui coleg din cadrul poliției rutiere şi promițându-le că, în schimb, îl va determina pe acel coleg din cadrul poliției rutiere să nu îndeplinească un act ce intră în îndatoririle de serviciu ale acestuia, respectiv să nu sancţioneze acea persoană sau o persoană apropiată, pentru o contravenție rutieră.

Grigoruță a pretins suma de 1.400 de lei în modalitatea descrisă, iar sumele pretinse şi primite au fost de 400 de lei, 600 de lei, 100 de euro, respectiv 1.000 de euro.

În toate cele cinci situaţii, inculpatul a pretins că autoturismul condus de persoana respectivă sau o persoană apropiată a fost surprins de camere de supraveghere în timp ce trecea pe culoarea roşie a semaforului, motiv pentru care conducătorul auto a săvârşit o contravenţie rutieră, sancţionată cu amendă şi reţinerea permisului de conducere.

Toate cele 5 fapte constituie infracţiuni de trafic de influenţă.

De asemenea, la sfârșitul anului 2019 (noiembrie – decembrie 2019) agentul șef adjunct de poliție a pretins și primit suma de 4.000 de lei de la un conducător auto, pretinzând că are influenţă asupra unui coleg care instrumenta un dosar penal în care se efectuau cercetări față de acel conducător auto şi promițându-i că, în schimb, îl va determina pe colegul în cauză să îndeplinească un act contrar îndatoririlor de serviciu ale acestuia, respectiv să îi restituie permisul de conducere reținut, iar conducătorul auto a fost de acord și i-a dat suma de 4.000 de lei agentului de poliție (trafic de influenţă).

Într-o zi în cursul lunii august 2019 Lucian Grigoruță a pretins de la doi conducători auto suma totală de 300 de euro și 200 de lei și a primit de la fiecare conducător auto câte 800 de lei, pentru ca agentul de poliţie să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu referitoare la constatarea de infracțiuni flagrante, întrucât în ziua respectivă cei doi conducători auto fuseseră depistaţi de agentul de poliţie conducând autoturisme pe drumurile publice, deşi anterior consumaseră băuturi alcoolice (2 infracţiuni de luare de mită).

Agentul șef adjunct Cristian Grigoruță este relativ puțină vreme în Poliție, până acum trei ani activând în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Suceava.

 

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.

 

Procurorii precizează că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *