Mopan Suceava
Actualitate

Polițiștii din Burdujeni, chemați să salveze o femeie din mâinile soțului nervos că nevasta a pierdut banii din casă la păcănele

Ieri după amiază, pe la ora 16.30, lucrătorii Secției de Poliție Burdujeni au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că o femeie, pe nume N.B., este agresată fizic de către soț, la domiciliul de pe Aleea Dumbrăvii, municipiul Suceava.

Înn urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că numita N.B. a jucat pe parcursul zilie de ieri la păcănele și a pierdut banii din casă. Soțul ei, L.B., când a observat că lipsesc bani din casă, s-a supărat pe nevastă și a lovit-o, provocându-i leziuni pentru care nu a fost nevoie de intervenția cadrelor medicale.

După ce conflictul a fost aplanat, femeia a fost condusă la Secția de Poliție Burdujeni unde i s-au adus la cunoștință prevederile legii 217/2003 și în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat că nu există risc iminent pentru emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de lucrătorii poliţiei de proximitate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „violenţă în familie”

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *