Polițistul rădăuțean lovit în cap cu sabia de un interlop acum 10 luni, este din nou în stare gravă la spital
Polițistul rădăuțean Dan Ciprian Sfichi, cel care a fost lovit cu sabia în cap pe când participa la o percheziție la domiciliul unui suspect într-un dosar de trafic de droguri, a fost adus astăzi dimineață la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean Suceava. I s-a făcut rău și potrivit medicilor au apărut complicații la rănile pe care polițistul le-a suferit în noaptea de 5 decembrie 2017.
Concret, nu se exclude varianta ca să intervenit o infecție la operația pe care Dan Ciprian Sfichi a suportat-o la cap, acolo unde a fost lovit cu sabia de interlopul rădăuțean.
Apropiați ai săi au spus că în ultimele zile polițistul vorbea tot mai greu și avea mari dificultăți în a se deplasa.
Bărbatul urma să fie transferat la Spitalul Militar București cu un elicopter unde cel mai probabil va fi supus unei intervenții chirurgicale.