Poșta Română

Mămuța merge la Poștă, într-o friguroasă zi de început de ianuarie, cu pachetul făcut și legat, strâns în traistă. Domnul Costică, învățătorul, a scris caligrafic adresa destinatarului, să nu se greșească. Pachetul este greu, o fi având 15 kilograme? Poate mai puțin? Poate mai putea pune ceva înăuntru.

Afară frig, în holul poștei parcă și mai frig. Ca la început de ianuarie. Coadă mare acolo, la pachete. Unul mai mare ca altul. Niște vecine, niște femei din celălalt cut, niște bărbați nerăbdători să treacă drumul la birt, să se încălzească, dar cu frică să nu piardă rândul, au ajuns înaintea ei.

Mămuței îi vine rândul, după un ceas. Doamna de la ghișeu, cu tulpan gros, mănuși și alendelon cântărește pachetul, și apleacă nările deasupra lui.

Cinșpe kile și un sfert! Trebuie să scoți din el ceva, asta-i tara maximă!.

Dar cum? Se întreabă mămuța disperată. Să se întoarcă acasă cu pachetul, să îl rupă, să scoată ceva dinăuntru? Să-l pună pe vecinul învățător să mai scrie odată adresa unității militare? Băiatul așteaptă, nu a avut permisie de anul nou, e așa de grea armata, mănâncă săracii numai varză, fasole și pește.  

Doamna de la ghișeu o scoate din încurcătură:

Lasă și matale cinci lei, că nu-i un capăt de țară.  Dar ce ai pus acolo, în pachet?

Iaca niște lucruri de schimb, izmene și ciorapi, că acelea din armată nu țin de cald.

Tare miros a cârnați izmenele dumitale. Gata mătușă! S-a trimis, că se strică rufele acelea!

 

După 40 de ani

 

Merge băiatul, de-acum cărunt, la Poștă, într-o zi friguroasă de început de ianuarie, cu pachetul gata făcut și legat, într-o sacoșă. Pachetul nu-i greu, nu conține cârnați, nici slănină, doar niște cărți. Degetele înghețate. Coletul trebuie trimis cu Poșta Română, fiindcă altcumva nu este primit la destinatarul instituție publică.

A lipit pe coletul ambalat cu grijă o foaie albă scoasă la imprimantă, cu adresa destinatarului și toate celelalte  date trebuitoare, deasupra. Afară, minus opt grade, dar real feel-ul este minus cinsprezece. În interiorul poștei, temperatură plăcută, douăzeci de grade, o doamnă singură la un ghișeu vrea să lămurească un expeditor că pentru a ajunge o scrisoare în Germania nu este suficient să scrii la destinatar țara, orașul și codul poștal, trebuie scrisă  și  adresa celui care trebuie să primească plicul.

 

Ghișeul pentru colete este închis, scrie mare pe o coală lipită pe geamul de plastic. Nimeni la coadă acolo, iar băiatul o întreabă pe doamna de la singurul ghișeu deschis:

Se poate trimite un colet?

Nu se poate! Dacă reveniți mai târziu…

Ce s-a întâmplat?

S-a stricat aplicația. Am încercat de trei ori să o pornesc, dar nu merge. Reveniți peste un ceas – două.

Și iată cum pachetul cu cărți nu a ajuns acolo unde trebuie, la data convenită.

Cărțile nu se strică în timpul transportului, nici înainte și nici după, cugetă băiatul cu părul cărunt care a decis să revină la ghișeul de trimis colete al Poștei Române atunci când se va repara aplicația și se va mai încălzi vremea.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.