Povești despre oameni și anotimpuri dăruite de Doina Lavric Parghel elevilor de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava

Un spectacol formidabil, cu ”casa închisă” a oferit Doina Lavric – Parghel, artistă și dascăl totodată, neliniștiților copii, elevi ai Colegiului Național ”Mihai Eminescu” marți la amiază, în aula renumitului liceu pedagogic. Când construiești în jurul unui program aparent arid, sugestionat de guvernanți, un proiect prin care atragi nu numai copiii ci și sumedenie de dascăli și absolvenți, când trebuie aduse scaune de pe hol în aula devenită neîncăpătoare,  în care cântă și spune  povești  Doina Lavric – Parghel, nu e puțin lucru.

Proiectul ”Dăruind readucem zâmbete”  este gestionat de profesoarele Ana Buzincu, dirigintele  clasei X H și  Carmen Șindilar, dirigintele clasei X B.

Profesoara Ana Buzincu a oferit câteva detalii despre acest proiect, denumit ”Dăruind readucem zâmbete”:

 ” Evenimentul de astăzi este al treilea moment al proiectului nostru. Primul dintre acestea l-am organizat anul trecut, de Moș Nicolae. Al doilea a fost pe 1 Martie, când copii din clasele implicate în acțiune au oferit mărțișoare pe stradă, făcute chiar de ei. Spectacolul de astăzi a fost a treia etapă a proiectului pe care l-am gândit și a fost dedicat de colegii mai mari colegilor mai mici din clasa a IX-a G, unde diriginte este Anca Maria Tronciu. Următoarea etapă va fi pe 1 iunie, de Ziua Copilului”.

Dincolo de aceste detalii, cele întâmplate marți în aula Colegiului Național ”Mihai Eminescu” au constituit un spectacol real, cu un artist remarcabil pe imaginara scenă și cu un public interactiv pe măsură. ”Ne-am gândit la o poveste altfel, în zilele ”Școala altfel”. Am invitat-o pe doamna Doina Lavric Parghel. Într-un  moment special, cum a fost acesta, dinaintea sărbătorilor pascale, dânsa a adus în atenția copiilor povești  fermecătoare  și care totodată i-au îndemnat pe ei dar și pe noi, să reflectăm asupra soartei omului, într-o formă sincretică, poveste și muzică, totodată”, a mai spus profesoara Ana Buzincu.

Doina Lavric Parghel, artist și dascăl cum rar găsim în spațiul nostru,  a oferit un spectacol special copiilor de la Colegiul ”Mihai Eminescu”. Povești ale oamenilor și ale anotimpurilor, ale dorințelor și ale renunțărilor, ale impetuozității tinerești și ale resemnării înțelepte a celor bătrâni oferite de povestitoare, cântece vechi și mai noi transmise generos de cântăreață, i-au copleșit pe liceenii veniți la spectacol ca la un fel de obligație didactică. Abia după câteva minute și-au dat seama că au în față un spectacol care le cucerește, valvă cu valvă inimile și neuron cu neuron mintea. A urmat tot ce se cuvenea: aplauze, ochi ațintiți, urechi ciulite la ceea ce a făcut, a vorbit, a cântat, a dres, Doina Lavric Parghel. Dânsa nu s-a ferit să răspundă la întrebări  venite din publicul adolescentin. Le-a răspuns cu snoave și cu cântece.

Iar când o fostă colegă, acum studentă, Alexandra Diana Dan, de la Putna, a cântat dinaintea lor, copiii de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, au înțeles că în ”Școala altfel”  inițiative precum ”Dăruind readucem  zâmbete”, înseamnă ceva important, care s-a lipit în sufletul  și memoria fiecăruia dintre ei.

Please follow and like us:

Un comentariu la „Povești despre oameni și anotimpuri dăruite de Doina Lavric Parghel elevilor de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Suceava

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *