Mopan Suceava
Actualitate

Prefectul Mirela Adomnicăi a inspectat lucrările la podurile de la Dărmănești, Dornești și Milișăuți

Prefectul Mirela Adomnicăi, însoțită de șeful Secției de Drumuri Naționale Suceava, Gheorghi Arteni, s-a aflat ieri în teren la Podul de la Dărmănești, aflat în lucrări de reparație, a inspectat rosturile de la podul din Dornești și s-a oprit la podul de la Milișăuți, afectat de inundațiile din vară.
Pe șantierul podului de la Milișăuți, deschis pentru lucrări de reparație în luna iulie, prefectul Adomnicăi a asistat la montarea ultimei grinzi din cele 6 care formează tronsonul de pod, grinzi lansate ieri.
Menționăm că autorizația de construcție însemnând executarea lucrărilor de intervenție în primă urgență pentru refacerea podului de pe DN 2 H , peste râul Suceava, la Milișăuți a fost atribuită firmei SC Geiger Transilvania SRL din Sibiu, cu care s-a încheiat contractul de lucrări. Acestea demarând luni, 23 iulie 2018, cu o durată de execuție de 21 săptămâni, până pe 31 decembrie 2018.
În urma ploilor abundente și a creșterii nivelului apelor râului Suceava la începutul verii acestui, unul dintre pilonii podului de la Milisauti a fost afectat, în carosabil au apărut fisuri, astfel că traficul pe DN2H a fost întrerupt, circulația fiind dirijata pe rute alternative.
La începutul lunii septembrie a.c., podul peste râul Suceava de pe DN 2H la intrarea în orașul Milișăuți a fost detonat pe porțiunea în care a fost afectat de viiturile iar ulterior au debutat lucrările de reconstrucție a acestei porțiuni.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *