Președintele C.J. Suceava, Gheorghe Flutur, a participat azi la predarea către constructor a drumului județean Izvorul Alb-Rarău care intră în modernizare

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Fluture a anunțat azi că vor fi modernizați 7,67 km de la baza pârtiei de schi și până la Pietrele Doamnei din Masivul Rarău. 

”Este vechiul drum județean până la Cabana Rarău. Proiectul de modernizarea prevede două straturi de asfalt. Drumul va fi exclusiv turistic, cu limită de greutate de 3,5 tone. Primii trei kilometri ai drumului, până la Schitul Rarău, vor fi cu două benzi, iar apoi se va continua cu o singură bandă prevăzută cu refugii de încrucișare. Panta medie a drumului este de 8-9 grade și are porțiuni destul de abrupte. Proiectantul și constructorul au găsit soluții pentru accesul mașinilor mici, a mașinilor de teren și autoutilitarelor atât pe timp de iarnă cât și vara”, a spus președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

El a recunoscut că ”a durat destul de mult obținerea avizelor de mediu și Natura 2000, dar sunt bucuros că pot aloca o sumă de 4,5 milioane de euro din bugetul CJ Suceava pentru unul dintre cele mai pitorești trasee turistice din Bucovina și din țară. Acest drum va pune în valoare și mai mult pârtia de schi din Rarău unde numai în primele 3 luni ale acestui an au fost peste 50.000 de turiști. Mulți dintre cei care vor veni la schi vor urca și pe Masivul Rarău. Drumul asigură circuite atât cu drumul județean care vine prin Pojorâta, modernizat în primul meu mandat de președinte, dar și cel care merge pe Valea Bistriței spre Chiril. Masivul Rarău va putea fi vizitat din trei direcții.

Prin această investiție se va fluidiza traficul rutier în zonă și va duce la creșterea numărului de vizitatori în perioada următoare în Masivul Rarău.

Sunt convins că Rarăul va deveni cel mai vizitat templu muntos al Bucovinei”, a transmis Gheorghe Flutur.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *