Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur a anunțat lansarea proiectului ”Panorama” de amenajare a zonei Masivului Rarău pentru dezvoltare turistică, cu aparate telescopice

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a anunțat că astăzi a fost convocată  echipa arhitectului șef de la Consiliul Județean Suceava și a șefului Biroului de turism cu care s-a întâlnit pe Rarău, cu primarul din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură și  cu echipa de urbanism a Primăriei Câmpulung Moldovenesc, pentru a discuta despre o strategie integrată privind dezvoltarea turismului pe Masivul Rarău.

”Primul proiect care se conturează, și la care Consiliul Județean Suceava și-a oferit disponibilitatea pentru accesarea unui program de finanțare, este realizarea unui proiect „Panorama” din zona releelor de pe Rarău  unde să fie instalate aparate telescopice cu care se va putea vedea și Suceava și Valea Moldovei de la Câmpulung Moldovenesc până la Gura Humorului, dar și Valea Bistriței. Se mai are în vedere identificarea unor locuri de campare, dar și de noi locuri de parcare în zonă. Am discutat identificarea de trasee cu grade de dificultate diferite pentru turiști pe Muntele Rarău. Totodată,  s-a decis reluarea demersurilor pentru al doilea tronson al pârtiei de schi care ar urma să ajungă până aproape de releul de pe Rarău.

Rarăul va putea găzdui atât sărbători de mare amploare iarna, dar și vara. Mă refer la un festival pentru tineret „Stelele Rarăului”, care, pe lângă trupe consacrate, să includă noaptea pe munte spectacole cu jocuri de lumini și proiecții laser”, a transmis președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *