Prim bilanț al intervențiilor după fenomenele meteo extreme din ultimele zile
Instituția Prefectului – Județul Suceava a prezentat un prim bilanț al intervențiilor pe care lucrătorii ISU ”Bucovina” le-au întreprins în ultimele două zile, ca urmare a furtunilor care au afectat județul nostrum.
Astfel, Forțele Ministerului Afacerilor Interne din județul Suceava au intervenit pentru gestionarea a peste 200 de sesizări privind situații de risc generate de problematica meteorologică și fenomenele meteo extreme.
Toate unitățile Ministerului Afacerilor Interne din județul Suceava au crescut capacitatea operațională, intervenindu-se cu efective logistice și umane sporite.
Intervențiile s-au realizat într-o dinamică deosebită și au dus la salvarea de vieți omenești și la limitarea pagubelor materiale.
8 persoane au fost salvate de către pompierii militari cu sprijinul autorităților locale pe raza comunei Ostra, din locuințe aflate în pericol în calea viiturii.
Alte 4 persoane au fost salvate au fost salvate din zona Darmoxa de către pompieri, iar jandarmii au salvat 2 persoane izolate intr-o cabană a telescaunului din Gura Humorului.
Polițiștii au gestionat traficul rutier și au impus măsuri de restricție și blocare a circulației pe anumite segmente de drum pentru reducerea riscului victimal.
A fost un efort comun la care s-au adăugat autoritățile locale dar și numeroși voluntari cărora prefectul Traian Andronachi le mulțumește în numele Instituției Prefectului Județul Suceava.
Două persoane blocate la cabana telescaunului din Gura Humorului
Aseară, în intervalul orar 19:00 – 20:00, un echipaj din cadrul Detașamentului de Jandarmi Gura Humorului a intervenit, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, pentru salvarea a două persoane – un adult și un minor în vârstă de 8 ani, ambii din județul Botoșani – care au rămas blocate la cabana telescaunului din localitatea Gura Humorului.
Cele două persoane nu au putut coborî din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, manifestate prin ploaie torențială cu grindină, care a îngreunat accesul și deplasarea în zonă.
Jandarmii s-au deplasat de urgență la fața locului, reușind să preia în siguranță cele două persoane și să le conducă în localitate. Persoanele nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Intervenții ale pompierilor
Pentru gestionarea cu eficiență a misiunilor din județul Suceava, la nivelul IGSU a fost dispusă măsura suplimentării forțelor locale de intervenție cu echipaje operative de la ISU Bistrita-Năsăud și ISU Neamț.
Astfel, pompierii bistrițeni și nemțeni s-au deplasat, cu câte două motopompe remorcabile și două motopompe transportabile, în zona Vatra Dornei, pentru a sprijini intervențiile de evacuare a apei din gospodăriile afectate.
În total, pe parcursul zilei de ieri, 200 de apeluri s-au înregistrat în Dispeceratul comun ISU-SAJ Suceava, ca urmare a manifestării fenomenelor meteo periculoase.
Pentru gestionarea optimă a misiunilor ISU Suceava a crescut capacitatea operațională prin suplimentarea efectivelor de salvatori cu personal aflat în turele libere.
Astfel, sute de pompieri militari au fost dislocați în județ, în zonele afectate de inundații și viituri, pregătiți să intervină pentru salvarea de vieți omenești și bunuri materiale.
Precum se știe, în contextul fenomenelor hidrometeorologice prognozate, în data de 27.07.2025, începând cu ora 15:00, la nivelul ISU Suceava au fost activate Grupa Operativă și Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției.
Gradual, odată cu recepționarea atenționărilor hidro-meteo (6 coduri roșii și 2 portocalii), au fost transmise mesaje Ro-Alert de avertizare către populația din zonele vizate.
De asemenea, pentru gestionarea cu eficiență a misiunilor ISU Suceava a fost crescută capacitatea operațională prin suplimentarea efectivelor de salvatori cu personal aflat în turele libere, iar la nivelul IGSU a fost dispusă măsura suplimentării forțelor locale de intervenție cu echipaje operative de la ISU Bistrița-Năsăud și ISU Neamț.
Din nefericire, pe timpul misiunilor de monitorizare a zonelor afectate, forțele de intervenție au identificat trupul unei persoane, în albia pârâului Neagra, în zona Broșteni. Debitul apei este foarte crescut, iar echipajele au intervenit pentru accesul la victimă și evacuarea ei.
În această dimineață, pompierii militari sunt angrenați în misiuni specifice, în zona unității administrativ-teritoriale Broșteni, care a fost cea mai afectată de inundații.
Cu accesorii specifice, salvatorii intervin în continuare pentru evacuarea persoanelor rămase izolate în urma viiturilor și a scurgerilor de pe versanți. Deși debitul apelor este în scădere, nivelul acestora rămâne ridicat, iar curenții puternici îngreunează desfășurarea misiunilor de intervenție.
Până în acest moment au fost evacuate peste 20 de persoane, adulți și copii, care au fost aduse în zone de siguranță.
În urma efectelor hidrometeorologice severe înregistrate în cursul zilei de ieri în județul Suceava, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a mobilizat alte resurse suplimentare din alte șase județe (Cluj, Iași, Mureș, Maramureș, Sălaj și Vrancea) pentru a sprijini eforturile colegilor suceveni în gestionarea situației de urgență generate de viitură.
Astfel, inspectoratele pentru situații de urgență Cluj, Sălaj, Mureș și Maramureș vor trimite fiecare câte un autocamion de intervenție, o barcă pneumatică, două motopompe transportabile și un microbuz, alături de alte echipamente necesare desfășurării operațiunilor de salvare și evacuare în zonele afectate.
Două elicoptere SMURD aparținând Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne au fost trimise în sprijinul forțelor de intervenție, care depun eforturi susținute pentru limitarea efectelor produse de viituri asupra comunităților afectate din județul Suceava.
Elicopterele sunt pregătite să acționeze în misiuni de salvare, evacuare sau transport medical de urgență, în funcție de evoluția situației operative din teren.
Structurile Ministerului Afacerilor Interne monitorizează în permanență evoluția fenomenelor hidrometeorologice și intervin prompt pentru protejarea vieții, bunurilor și siguranței populației din zonele afectate.
Alte intervenții ale jandarmilor
Jandarmii suceveni sunt prezenți în sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, pentru ajutorarea persoanelor afectate de inundații pe raza orașului Broșteni.
Echipajele de jandarmi au intervenit pentru evacuarea în siguranță a persoanelor din zonele afectate și oferă sprijin în gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomenele meteorologice extreme.
”Acțiunile se desfășoară în regim de urgență, cu prioritate pentru protejarea vieții și a bunurilor cetățenilor. Jandarmeria Suceava rămâne în teren atât timp cât va fi necesar, în sprijinul comunității”, se arată în comunicatul transmis de Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava.













