Primăria Municipiului Rădăuți: „LOGHIN l-a învins pe ANDRONACHI!”. Curtea de Apel Suceava a desființat soluția Tribunalului Suceava în dosarul de repunere în funcția de manager al Spitalului din Rădăuți”
Astăzi, 29 aprilie 2024, Curtea de Apel Suceava a desființat soluția Tribunalului Suceava în dosarul în care dl. Andronachi Traian a fost repus în funcția de manager al Spitalului Municipal „Sf. Dr. Cosma și Damian Rădăuți”, transmit reprezentanții Primăriei Rădăuți.
Curtea de Apel Suceava a admis recursul Municipiului Rădăuți, împreună cu recursul Spitalului Municipal „Sf. Dr. Cosma și Damian Rădăuți” și, pe motive de nelegalitate, a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond.
„Toată tevatura pe care acesta din urmă a stârnit-o în mediul online, începând de la popriri „închipuite” până la diseminarea informațiilor false în rândul comunității rădăuțene, nu fac altceva decât să demonstreze reaua voință și manipularea grotească pe care o folosește atât social, cât și politic.
Instituția Primăriei Rădăuți are încredere deplină în sistemul de Justiție din România, iar ceea ce trebuie să înțeleagă toți rădăuțenii este faptul că dl. Andronachi Traian NU se întoarce la Spital și nici nu beneficiază de drepturile bănești pretinse”, se arată în comunicatul transmis de Corneliu Cârdei, consilier primar – Primăria Municipiului Rădăuți.