Primăria Suceava preia ajutoare alimentare strânse de asociații și organizații și le trimite direct la Primăria Cernăuți, pentru o bună distribuire. Sunt cazuri când acestea au fost scoase la vânzare

Primarul Ion Lungu a  anunțat că până acum au fost trimise în Ucraina, către primăria orașului Cernăuți, 20 de tone de ajutoare alimentare, ultimul transport de 4 tone fiind efectuat săptămâna trecută. Trimiterea de ajutoare va continua, acestea provenind numai din donații și sponsorizări iar în Ucraina vor fi preluate de reprezentanții Primăriei Cernăuți.

El a spus că mai multe asociații și organizații umanitare au decis să își canalizeze ajutoarele pentru ucrainenii afectați de război prin intermediul municipalității sucevene, întrucât au fost destul de multe cazuri în care transporturile acestora au fost preluate dincolo de graniță de așa-ziși ”intermediari” iar în scurt timp, produsele trimise din România ca sprijin pentru oamenii afectați de război au ajuns în rafturile magazinelor din țara vecină.

De aceea, mai multe organizații și aociații au luat legătura cu Primăria Suceava, pentru ca sprijinul colectat pentru cetățenii ucraineni afectați de război să ajungă la acei care au cu adevărat nevoie și să nu se transforme în mijloc de speculă.  

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.