Primarul Ion Lungu: Asociațiile de proprietari trebuie să scoată bani din fondul de rulment, pentru a face operațiuni de dezinfecție pe casele scărilor de bloc

Mai mulți suceveni care locuiesc la bloc au ridicat, apelând la Mass Media locală, o problemă pertinentă: Cine mai face curățenie pe casa scării și mai ales, cine face dezinfecția pe această porțiune din condominiu, în contextul stării de urgență și a punerii în aplicare a prevederilor ordonanțelor militare intrate în vigoare până acum?

Se pare că, la multe blocuri din municipiul reședință de județ femeile de serviciu n-au mai trecut să dea cu mopul încă de la anunțarea instituirii stării de urgență, nicidecum să facă o minimă dezinfecție cu o soluție de clor, de exemplu.

Pentru că această problemă face parte din suita  tot mai numeroasă a celor cu care ne confruntăm în viața zilnică  în această perioadă,  și cu dorința de a determina pe cineva cu greutate să transmită mesajul necesar, cu șanse mai mari să fie luat în serios, ne-am adresat primarului municipiului Suceava, Ion Lungu, care, aflat în autoizolare la Primăria municipiului, încercă să gestioneze cât mai bine posibil problemele orașului, în condițiile date.

Cum bănuiam, responsabilitatea pentru aceste activități de dezinfecție necesare cu atât mai mult în timp de epidemie, revine conform legii, asociațiilor de proprietari.  Dezinfecția trebuie să se facă de către operatori atestați, din banii pe care asociațiile îi dețin în contul fondului de rulment:

”Conform legii, asociațiile de proprietari trebuie să contribuie financiar la întreținerea clădirilor pe care le administrează cu atribuții în dezinfectarea acestor spații.

În calitate de primar fac un apel la asociațiile de proprietari din municipiu ca din fondul de rulment să folosească bani pentru acțiuni de dezinfecție și dezinsecție mai ales în această perioadă critică. De altfel, acest lucru ar trebui să fie făcut ori de câte ori se impune.”, a transmis primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *