Mopan Suceava
ActualitateEvenimente

Primarul orașului Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, invitatul comunei Ciudei din regiunea Cernăuți, la ”FESTIVALUL MĂRȚIȘOR-2024”. Mesaj de înfrățire între cele două comunități bucovinene

Primarul orașului Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, a fost la sfârșitul săptămânii trecute oaspetele comunei Ciudei din Raionul Storojineț, Regiunea Cernăuți – Ucraina, din partea de nord a Bucovinei, unde a participat la ”FESTIVALUL MĂRȚIȘOR-2024”. Alături de el a fost Consulul General al României la Cernăuți, Irina Loredana Stănculescu,  gazdă primitoare fiind primarul comunei Ciurdei, Anatolii Pitul.

Oaspeții din România au fost întâmpinați în mod tradițional, cu pâine și sare,  iar ulterior au participat la un spectacol deosebit oferit de copiii și tinerii din comuna Ciudei.

De pe scena Casei de Cultură a comunei, primarul Vasile Iliuț a transmis un mesaj însuflețitor, de înfrățire între cele două importante localități în care trăiesc români, de o parte și de cealaltă a graniței, dând asigurări că în viitor vor fi identificate proiecte comune care vord duce la o legătură și mai strânsă, în beneficiul celor două comunități:

”În câteva minute de discuții pe care le-am avut cu domnul primar Anatolii Pitul, am devenit și frați.  Un om extraordinar, cu un suflet atât de mare, care luptă pentru comunitatea pe care o diriguiește.

I-am vorbit despre proiectele de zeci de milioane de euro pe care le avem noi, în orașul Vicovu de Sus, cu Uniunea Europeană. Am decis să colaborăm pe viitor, să vedem ce putem face pentru comunitatea din comuna Ciurdei, din nordul Bucovinei, o comunitate atât de frumoasă, cu copii atât de frumoși, îmbrăcați în straie naționale, care sunt viitorul dumneavoastră.

Vom face tot ce ne stă în putință, pentru că suntem frați români și  trebuie să colaborăm mai mult.

Să vă ajute Dumnezeu să treceți peste încercarea aceasta grea care este peste Ucraina, să dea dumnezeu înțelepciune celor care conduc Ucraina și Rusia, pentru a se termina acest război cu bine. Noi să facem tot ce este posibil pentru acești tineri.

Mulțumesc doamnei Consul General Irina Loredana Stănculescu, care este un ambasador al tuturor românilor aici, în nordul Bucovinei, și care luptă cu atâta ardoare pentru ca noi românii să fim uniți, să beneficiem de toate drepturile pe care trebuie să le aibă oamenii care conviețuiesc în această parte a Europei, să putem merge înainte și să depășim orice obstacol.

Vă aducem salutările noastre de la Vicovu de Sus, de la frații bucovineni. Sunteți niște oameni minunați, parcă mă regăsesc aici, ca în satul meu natal. Vă mulțumim!”, a fost mesajul transmis de primarul orașului Vicovu de Sus, Vasile Iliuț.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *