Primarul Vicovului de Sus, Vasile Iliuț: s-a aprobat proiectul aducțiunii de gaz metan Vicovu de Sus – Musenita – Bilca – Vicovu de Jos, în valoare 49 de milioane de euro
Primarul orașului Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, a participat, la sfârșitul acestei săptămâni la întâlnirea de lucru cu ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, organizată de Consiliul Județean Suceava.
În cadrul acestei întâlniri, a fost semnată aprobarea proiectului de aducțiune de gaz metan Vicovu de Sus – Musenita – Bilca – Vicovu de Jos, cu o valoare totală de peste 49 de milioane de euro.
”Această inițiativă va aduce beneficii semnificative comunității noastre și regiunii în ansamblu. Aducerea gazului metan în aceste localități va contribui la dezvoltarea economică, la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și la crearea unui mediu mai curat și mai sustenabil.
Aceasta este o dovadă a eforturilor noastre constante de a aduce progrese și dezvoltare în orașul nostru. Mulțumim domnului ministru Adrian Vestea și domnului președinte Gheorghe Flutur pentru sprijinul acordat acestui proiect vital pentru comunitatea noastră. Vom continua să lucrăm împreună pentru un viitor mai bun pentru toți locuitorii orașului Vicovu de Sus” este mesajul transmis vicovenilor de primarul Vasile Iliuț.