Primul amplasament îngropat pentru colectarea deșeurilor, dat în exploatare de asocierea DIASIL – RITMIC, în municipiul Suceava

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a transmis că în această toamnă continuă modernizarea sistemului de salubritate menajeră în oraș. În acest sens, în săptămâna aceasta au fost finalizate lucrările la primul amplasament îngropat de tip dublu, cu 4 containere de 3 mc fiecare pentru fracția umedă și alte 4 containere de 2,5 mc.  Amplasamentul a fost dat în exploatare în noul cartier ANL Petrom, pe strada Pictor Rusu Arbore.

Primarul Ion Lungu a reamintit că, în baza contractului semnat de primărie cu asocierea de firme DIASIL SRL și RITMIC SRL vor fi montate 100 de containere îngropate.

Conform aceluiași contract, semnat în luna septembrie a anului trecut. Asocierea de firme DIASIL – RITMIC s-a angajat  să facă investiţii de 9 milioane de euro în perioada de 12 ani de derulare a contractului de salubrizare.

Contractul prevede  instalarea unui număr de 200 de puncte de colectare îngropate sau semi îngropate, realizarea de două locuri de joacă în fiecare an, pe durata celor 12 ani a contractului, montarea a 1000 de coșuri de gunoi stradale, distribuirea unui număr de 12.000 de pubele la casele din oraș pentru deșeuri umede și uscate, precum și alte reglementări, pentru a pune accent pe colectarea selectivă.

În această toamnă s-a finalizat un prim capitol al investițiilor angajate, construcția a peste 100 de platforme semiîngropate iar firmele DIASIL și RITMIC au trecut deja la o a doua etapă, cea a realizării amplasamentelor îngropate, primul fiind în locația indicată de primarul Ion

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *