Primul ministru liberal Ludovic Orban vine la Suceava, la sfârșit de săptămână, știre pe surse transmisă în premieră de șeful PSD Suceava, Ioan Stan. Ironii politice

Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan a transmis un comunicat de presă prin care anunță, înaintea liberalilor suceveni îndreptățiți să fie cei dintâi care să ofere o astfel de informație în mod oficial,  că la sfârșitul acestei săptămâni primul ministru al României, Ludovic Orban,  va fi oaspetele județului Suceava. 

Prezentăm comunicatul de presă transmis de președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan:

După cum deja știm din diverse surse, la sfârșitul săptămânii premierul României va poposi la Suceava într-o încercare disperată de a-i repara imaginea dlui Gheorghe Flutur. Am folosit verbul a poposi, pentru că sigur nu va fi o vizită de lucru ci una de odihnă, pentru că asta fac liberalii de când au venit la putere: se odihnesc, nicidecum nu lucrează pentru români.

Cred că vom asista din nou la plantarea unui pom, iarăși îi vom vedea pe oficialii județeni cu capul în pământ, probabil că din nou vom primi o medalie pe care ulterior ne-o vor retrage și iarăși vom avea parte de povești despre ce vor face și ce vor drege liberalii, dar nimic despre ce au făcut în toată perioada asta, pentru că efectiv nu au cu ce se lăuda. Drept dovadă, vor participa la inaugurarea conductei de gaz de la Moara, care este o investiție a unei firme private, nu a guvernului liberal, dar deja ne-au obișnuit să-i vedem lăudându-se cu munca altora.

Până sâmbătă vom vedea că domnul Flutur va termina autostrăzile promise, tunelurile, spitalele, aeroportul, aqua parcul de la Bucșoaia și câte alte promisiuni, iar premierul Orban va aduce cu dânsul gazul pentru Vatra Dornei. Va fi circ, nu glumă. Un circ ieftin la care electoratul nu mai rezonează. Oamenii vor să vadă realizări concrete și proiecte duse la bun sfârșit pentru a te gira mai departe cu increderea lor. S-a dus vremea vorbelor. Este timpul pentru fapte.

Și dacă tot veni vorba despre fapte, îi sugerăm dlui Flutur că nu ar strica, dacă tot îl aduce până aici pe primul ministrul, să-i ceară niște bani pentru drumurile județene, să-l convingă să aloce în prima ședință de Guvern banii pentru finalizarea spitalului nou de la Fălticeni, să se gândească serios la mărirea pensiilor cu 40% și nu în ultimul rând, să-l lămurească să dea banii pentru mărirea alocațiilor copiilor.

Bineînțeles că nu se vor purta asemenea discuții în cadrul vizitei de la Suceava și tocmai din cauza acestei lipse de interes pentru administrarea țării, garantăm că sfârșitul lunii septembrie nu-i va prinde la putere. Orice zi în plus cu ei la guvernare înseamnă salarii mici, tăieri de pensii, împrumuturi peste împrumuturi și o acută lipsă de respect pentru poporul român.

 

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *