”Privarea unei generații întregi de dreptul de a susține examenul național de evaluare ar genera o gravă inechitate între promoția anului 2020 și celelalte promoții”, poziția USV cu privire la examenul de Bacalaureat 2020. Comunicat de presă

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava se pronunță ferm împotriva oricăror tentative de subminare a învățământului românesc, de creare a confuziei la nivelul elevilor din învățământul secundar și de promovare a unei atitudini dăunătoare calității sistemului educațional din România. Discuțiile legate de amânarea sau anularea examenului de bacalaureat, inițiate și purtate sub paravanul „grijii” față de absolvenții anului 2020, pot induce ideea că societatea românească nu este interesată de calitatea învățământului și a tinerilor care termină liceul, ci mai degrabă de înlăturarea oricăror criterii care ar stimula performanța, creativitatea și dorința liceenilor de a fi cât mai buni și mai competitivi.

USV apreciază că prin privarea unei generații întregi de dreptul de a susține examenul național de evaluare va fi generată o gravă inechitate între promoția anului 2020 și celelalte promoții.  În condițiile în care nu va fi organizat examenul de bacalaureat, pentru actualii absolvenți de liceu cel mai probabil vor fi drastic reduse posibilitățile de angajare pe piața europeană a muncii.

Examenul național de Bacalaureat este testul maturității, care oferă deținătorului diplomei posibilitatea să urmeze cursurile facultății în domeniul pe care l-a ales. Pentru a forma specialiști competitivi pe piața muncii, universitățile se bazează pe susținerea unui examen național cât mai corect și pe o evaluare echitabilă. Nici societatea românească, nici economia națională nu pot progresa în lipsa unor stimuli care să premieze calitatea și dorința de perfecționare. USV nu poate fi de acord cu abordările care propun acordarea dreptului de a urma studii superioare unei mase de câteva sute de mii de tineri fără nici un fel de examen, doar pentru că unele universități private folosesc contextul epidemiologic actual pentru a încerca să-și umple amfiteatrele cu plătitori de taxe de studiu.

USV are ca obiectiv fundamental pregătirea unei resurse umane înalt calificate și a pledat întotdeauna pentru susținerea tinerilor care sunt dornici să se formeze într-un context academic modern. Din aceste considerente, comunitatea academică suceveană se pronunță cu tărie împotriva oricăror idei privitoare la anularea examenului de bacalaureat.

În această etapă marcată de diverse restricții generate de pandemie, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava rămâne un partener fidel al comunității locale, așa cum a demonstrat-o în ultimele luni prin acțiunile sale în lupta împotriva îmbolnăvirilor cu COVID-19. USV își manifestă disponibilitatea de a oferi liceelor din municipiul Suceava întreg sprijinul său în vederea organizării evaluării naționale în cele mai bune condiții.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *