Mopan Suceava
Educatie

Proba scrisă la examenul de titularizare, cum se va desfășura mâine, detalii oferite de inspectorul școlar general Grigore Bocanci

Mâine, 29 iulie, va avea loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2020. Proba va începe la ora 9:00, în 5 de centre de concurs, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare, aplicabile în cazul examenelor naționale, privind normele de acces în spațiile de examen în vederea protejării candidaților și a personalului implicat, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean Suceava prin vocea inspectorului general, profesorul Grigore Bocanci.

Pentru susținerea acestei probe s-au înscris 907 candidați, repartizați în centrele de concurs după cum urmează: 120 – Colegiul Tehnic ”Alexandru Ioan Cuza” Suceava, 138 – Școala Gimnazială ”Miron Costin” Suceava, 240 – Școala Gimnazială Nr. 10 Suceava, 249 – Colegiul Tehnic ”Samuil Isopescu” Suceava și 160 – Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.

La fel ca în anii anteriori, disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt: învățământ preșcolar în limba română (151 de candidați), învățământ primar în limba română (133), educație fizică și sport (105), limba si literatura română (87), matematica (51), limba și literatura engleză  (46), psihopedagogie specială (36), geografie (28), religie ortodoxă (27), istorie (23), limba și literatura franceză (21) și biologie (21).

Candidații trebuie să fie prezenți în sala de concurs cel mai târziu la ora 8.15. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore.

Subiectele și baremele de evaluare pentru cele 50 de discipline de concurs sunt asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi publicate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte2020.edu.ro

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 4 august, la sediul ISJ Suceava, dar și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la sediul ISJ Suceava sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00. Rezultatele finale vor fi afișate în data de 11 august.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către ISJ Suceava în perioada 12 – 14 august.

Cadrul normativ care reglementează organizarea și desfășurarea concursului național de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar 2020, precum și programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro.  

 

Please follow and like us:

One thought on “Proba scrisă la examenul de titularizare, cum se va desfășura mâine, detalii oferite de inspectorul școlar general Grigore Bocanci

  • Unde se corectează titularizarea? De ce este așa secret, nu trebuie să fie transparență? Sau să nu se prindă,, focarul local,, de aranjamente. Toate dedicațiile trebuie sa și urmeze cursul. Cine sunt corectori? Ce competențe au?? Se corectează pe plan local? De către cine? Numele de pe teză se vede fff clar la lumină!!!! Va lua cine trebuie?? Cei de la Liceul Alimentar erau ff relaxați, aveau ceva aranjat????

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *